OPINIE.
Un imbold civic m-a făcut să votez azi, la europarlamentare și localele din România.
Fiind cetățean german, dar rezident în România, am acest drept: să votez pentru europarlamentare și pentru locale, în circumscripția de arondare, în Aradul în care am revenit după 23 de ani.
Am votat în jurul orei 14.
30, când la secția mea de votare nu era prea multă lume.
De altfel, și în sondajele naționale scăzuse prezența, ne-am întors la prezența din alegerile din 2020.
În parte din cauza unei călduri „gen” tropicale și umede, dar și din cauza momentului de după prânz.
Poate e și senzația oamenilor că vârfurile, în general, se mențin, doar eșalonul al doilea se mai reîmprospătează, cu cadre noi de partid.
Cadre noi, apucături vechi.
.
.
să sperăm (cum se speră întotdeauna), că de data aceasta nu va mai fi așa.
Am fost primul cetățean străin care făcuse pasul electoral, în acea circumscripție de votare dintr-un cartier central al unui oraș cosmopolit și plin de străini, cum e Aradul.
Procesul de votare la pot spune că a decurs fără probleme.
Nu eram doar prima, ci și una dintre foarte puținele persoane cu cetățenie europeană, comunicate cu nume și prenume de Inspectoratul de Imigrări, pe listele complementare.
M-am bucurat, avusesem ceva emoții, privitor la cum va funcționa totul.
După procedurile de verificare aferente, realizate în scurt timp de oamenii din Comisie, am primit cele cinci buletine de vot și o mică ștampilă.
Am intrat în cabină, am ștampilat, am ieșit, am introdus buletinele de vot în urnele aferente, mi-am recuperat actul de identitate și.
.
.
Și am dorit o poză la urne, mândră că am fost cum trebuie, un cetățean angajat.
Aici a intervenit însă o problemă, deoarece, potrivit legii românești, fotografierea e interzisă în spațiul propriu-zis de votare.
Probabil că e bine așa.
În Germania n-am avut, mai demult, problema asta, am avut fotografii chiar când introduceam în urnă buletinul de vot.
Și totuși un binevoitor din rândul autorităților care vegheau la buna desfășurare a alegerilor mi-a făcut o fotografie, în afara spațiului de votare.
Pentru mine, e o fotografie frumoasă, memorabilă, o dovadă a reimplicării mele în viață urbei pe care am părăsit-o cândva, pentru a viețui timp de 23 de ani în Germania.
Aradul, o urbe în care m-am reîntors, m-am readaptat și unde am regăsit un spirit românesc pe care acum îl asezonez cu cel german.
Iar în ce privește europarlamentarele, acolo mi-am transferat, prin vot, dorința către o Europă mai realistă și mai apropiată de cerințele sutelor de milioane de cetățeni ai săi.
O Europă care nu doar să conducă, ci și să asculte, să simtă pulsul vieții oamenilor care trăiesc în ea.
