Șase candidați, majoritatea conservatori, au fost autorizați să candideze la alegerile prezidențiale din 28 iunie menite să-l înlocuiască pe Ebrahim Raisi, care a murit într-un accident de elicopter în mai, a anunțat duminică Ministerul de Interne, relatează AFP.
Acești candidați au fost selectați de Consiliul Gardienilor Constituției, un organism ai cărui membri nu sunt aleși, dominat de conservatori, și este responsabil cu supravegherea procesului electoral, dintre cele 80 de personalități care și-au depus candidatura.
Doar unul dintre ei este reformator, în timp ce fostul președinte Mahmoud Ahmadinejad nu s-a calificat.
Printre candidați figurează președintele conservator al Parlamentului Mohammad-Bagher Ghalibaf, primarul Teheranului, Alireza Zakani și Said Jalili, fostul negociatorul ultraconservator al dosarului nuclear.
Jalili și-a depus și în 2013 candidatura la președinție – o candidatură nereușită – și s-a retras din cursă în 2021, când a anunțat ulterior că îl susține pe Raisi.
De asemenea, au fost selectați Amir Hossein Ghazizadeh Hashemi, șeful ultraconservator al Fundației Martirilor, și Mostafa Pourmohammadi, fost ministru de interne.
Singurul reformator aflat în cursă este Massoud Pezeshkian, un deputat din orașul Tabriz din nord-vest și fost ministru al Sănătății.
Pe de altă parte, Consiliul l-a descalificat pe populistul Mahmoud Ahmadinejad, care la vârsta de 67 de ani dorea să revină pe postul de președinte pe care l-a ocupat din 2005 până în 2013.
Acesta fusese deja exclus la alegerile prezidențiale din 2021 și 2017.
Un alt veteran al Republicii Islamice, Ali Larijani, un fost președinte al parlamentului considerat moderat, a fost și el respins.
Consiliul nu și-a justificat public selecția.
La alegerile din 2021, Consiliul a selectat doar șapte candidați din 592 care și-au depus candidatura, invalidând un număr mare de personalități reformiste și moderate.
Ceea ce a deschis calea lui Ebrahim Rasi, candidatul din tabăra conservatoare și ultraconservatoare, să fie ales ușor din primul tur.
Doar 49% dintre alegătorii iranieni au participat la aceste alegeri, cea mai mică rată de participare pentru alegerile prezidențiale de la Revoluția Islamică din 1979.
Ministrul iranian de interne Ahmad Vahidi spunea la începerea procesului de selecție al candidaților că persoanele selectate vor avea la dispoziție aproape două săptămâni pentru campania electorală.
Astfel, acest consiliu, format din clerici și juriști și este supervizat de liderul suprem Ayatollahul Ali Khmenei, nu a acceptat nici de această dată nicio candidatură a vreunei femei sau a unei persoane care cere schimbare radicală în guvernarea țării, notează AP.