Pentru prima dată, tinerii de 16 ani pot vota la alegerile europene din Germania.
Generația tânără a fost întotdeauna un bastion pentru Verzi.
Dar tendința pare să se schimbe, iar AfD-ul pare să devină din ce în ce mai atractiv pentru tinerii alegători din generația TikTok.
În plus, activiștii din mișcarea „Vineri pentru viitor” ar putea, din dezamăgire față de Realpolitik-ul verde din coaliția-semafor aflată la guvernare, să migreze la „Ultima generație”, formațiune care și ea candidează, din nou, în ziua alegerilor.
Conform prognozelor actuale, Verzii trebuie să se aștepte la pierderi mari la alegerile europene.
Numărul deputaților europeni care au dat anterior tonul în grupul lor este probabil să scadă semnificativ, la fel ca și influența lor în Parlamentul European.
La alegerile europene de acum cinci ani, Verzii s-au văzut pe cale de a deveni un partid popular.
Conduși de un „spirit al vremii” conștient de schimbările climatice, ei au primit 20% din voturi în Germania.
Apoi, noul președinte al Comisiei UE, Ursula von der Leyen (CDU), a anunțat și un program de protecție a climei, căruia i-a dat numele „Green Deal”.
Verzii au apărut ca fiind câștigătorii istoriei, se vorbea despre un „val verde”.
Cinci ani mai târziu, cercetătorii electorali și institutele de sondaje politice îi văd pe Verzi de partea învinsă.
Partidul este aparent amenințat cu o pierdere gravă de voturi, pe 9 iunie.
Și „Green Deal” al lui von der Leyen este, de asemenea, doar o umbră a ceea ce a fost.
De când a devenit clar pentru cetățeni ce sacrificii le poate cere protecția climei, simpatiile și cota de aprobare s-au schimbat și a început „amurgul verde”.
În 2021, Institutul Allensbach pentru Demoscopie încă se întreba dacă Germania este „pe cale să devină o republică verde”.
În martie 2024, însă, institutul Partidului Verzilor a confirmat într-un sondaj comandat de Frankfurter Allgemeine Zeitung, că „Zona de simpatie a Verzilor s-a diminuat considerabil” și există „presiune a opiniei” împotriva lor.
Pierderi de până la 20 de locuri par posibile pentru Verzi, în Parlamentul European, al căror grup, conform propriilor declarații, are în prezent 72 de membri din 18 țări.
Rezultatele sondajului pentru Verzii germani, care au alcătuit până acum cea mai mare delegație din acest grup, sunt în jur de 14%.
În Germania este ceva nou anul acesta: vârsta de vot a fost redusă de la 18 la 16 ani, așa că sunt mulți alegători vare merg la vot pentru prima dată.
La cel mai recent consiliu de stat al Verzilor, delegații s-au plâns de vântul contra, din campania electorală.
„Nu te voi mai vota niciodată”, au auzit ei spunându-se, iar împotriva lor ar fi fost declarat un adevărat „război cultural”.
La o întâlnire a Verzilor cu câteva zile înainte de alegeri, co-liderul partidului, Omid Nouripour, s-a întrebat ce s-a întâmplat cu tinerii de 17 până la 20 de ani – o grupă de vârstă în care simpatia pentru Verzi era larg răspândită, dar la care acum extrema dreaptă tinde să puncteze.
Nouripour, la rândul său, a anunțat rezistență hotărâtă: „Ne vom lupta cu tot ce avem, în timpul campaniei electorale europene”, iar, partidul său a avertizat vehement „împotriva populiștilor anti-UE care amenință viitorul unei Europe libere”.
Verzii au mai avertizat-o pe președinta Comisiei UE, Ursula von der Leyen, să nu speculeze cu privire la voturile din spectrul de ultra-dreapta, pentru realegerea ei din 9 iunie.
Pe lângă continuarea „Green Deal”, politica de securitate și apărare a fost un alt obiectiv al campaniei ecologiștilor.
Oarecum interesant, pentru un partid cu tradiție pacifistă.
Ministrul federal de externe, Annalena Baerbock, a promis: „Suntem un partid al securității”.
În plus, partidul ei se descrie drept „forța motrice a politicii europene”.
Olandezii au luat startul joi, iar azi și nemții sunt chemați la secțiile de votare.
Mulți cetățeni din Germania au folosit deja, anterior, votul prin corespondență.
Cererea de vot prin corespondență a crescut în spectaculos, în multe regiuni ale Germaniei.
La începutul săptămânii, Hamburg a anunțat că 27% dintre cei eligibili să voteze au solicitat deja documentele de vot prin poștă.
Televiziunea MDR a raportat o tendință similară pentru Saxonia.
Numai în Dresda, numărul alegătorilor prin poștă a crescut cu peste 60 % față de alegerile europene din 2019.
La alegerile directe ale Parlamentului European din 9 iunie 2024, până la 64,9 milioane de germani și alți cetățeni ai Uniunii Europene vor fi eligibili să voteze în Germania.
Dintre aceștia, 33,3 milioane sunt femei și 31,7 milioane sunt bărbați.
Vor fi aleși în total 720 de membri ai Parlamentului European, dintre care 96 din Germania.
Există 1.
413 de candidați în Germania care candidează la alegerile europene din 2024.
Citește LIVE pe HotNews.
ro cele mai importante informații despre Alegerile în UE