Prezentatorul TV britanic Michael Mosley, care a dispărut săptămâna trecută în timp ce se afla în vacanță în Grecia pe Insula Symi din estul Mării Egee, a fost găsit mort, scriu duminică dimineața Ekathimerini, Ta Nea și alte ziare din Grecia.
Potrivit Ekathimerini, informațiile inițiale sugerează că prezentatorul TV în vârstă de 67 de ani a fost găsit fără suflare în apropierea plajei Agia Marina.
Autoritățile speculează că el ar fi putut suferi de amețeli din cauza căldurii puternice în ziua în care a fost dat dispărut și că a căzut în mare de pe o stâncă, trupul său fiind purtat apoi de curenți.
Ta Nea, unul dintre cele mai citite ziare din Grecia, scrie că, în pofida amplelor operațiuni de căutare demarate în ultimele zile, cadavrul lui Mosley a fost descoperit întâmplător după ce primarul din Symi, Lefteris Papakalodoukas, urcase într-o barcă cu jurnalişti pentru a le arăta locurile periculoase.
„Acolo, cadavrul prezentatorului în vârstă de 67 de ani a fost reperat cu ajutorul camerelor telefoanelor mobile”, scrie Ta Nea.
Mosley, un doctor cunoscut pentru găzduirea unor emisiuni pe teme medicale, a fost văzut ultima oară miercuri la 13:30, ora locală, când a spus că va ieși la o plimbare scurtă pe o potecă de-a lungul plajei Agios Nikolaos până la satul Pedi.
Soția sa l-a dat dispărut după ce acesta nu s-a întors acasă până la ora 19:30.
Polițiștii, pompierii și voluntarii au participat a doua zi la căutări, utilizând cel puțin un câine de urmărire, drone și un elicopter, dar nu au găsit nicio urmă a bărbatului de 67 de ani.
„El era cu un alt cuplu la plaja Ag.
Nikolas când a decis să se întoarcă acasă în zona Pedi din Symi.
A fost în jurul orei 13:30 și și-a uitat telefonul la plajă.
Fiecare tentativă de a-i da de urmă nu a produs niciun rezultat”, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a poliției elene.
Căutările au fost extinse vineri, când mai mulți oameni s-au alăturat echipelor de salvare.
Mosley a fost un prezentator TV cunoscut în Marea Britanie datorită unor emisiuni precum „Aveți încredere în mine, sunt un doctor”, difuzată de BBC.
El a apărut de asemenea și în alte emisiuni transmise de BBC și a fost un invitat regulat în emisiunea „This Morning” de pe ITV.
El a popularizat dieta 5:2, o formă a postului intermitent.