Un grav accident rutier s-a produs duminică dimineață pe Drumul European 581, în localitatea Sălcioara din județul Vaslui.
Un tânăr de 19 ani a murit, iar o tânără de aceeași vârstă a fost grav rănită, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.
Din primele informații, accidentul s-a produs în fața pensiunii aflate în zonă, acolo unde fata de 19 ani participase la balul de absolvire alături de colegi.
Ea este elevă în clasa a XII-a a Liceului „Mihai Eminescu” din Bârlad.
Unitatea de învățământ organizase balul de absolvire sâmbătă seară la pensiunea aflată pe drumul european.
Tânărul de 19 ani care a murit în accident era elev la Colegiul Național Gheorghe Roșca Codreanu din Bârlad și a avut banchetul de absolvire cu o seară înainte.
Duminică dimineață, în jurul orei 3.
00, el a mers la restaurant pentru a o lua pe verișoara iubitei sale și a o duce acasă.
Din primele cercetări ale polițiștilor, s-a stabilit că la ieșirea din parcarea pensiunii tânărul, aflat la volanul unui autoturism Dacia Duster, nu s-a asigurat și a fost lovit din plin de un Audi A8 în care se aflau șapte persoane.
Impactul a fost deosebit de violent.
Fata de 19 ani, care abia ieșise de la bal, a fost proiectată în portbagajul mașinii.
„La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, două dintre victime fiind încarcerate, în stare de inconștiență, un bărbat în vârstă de 19 ani aflându-se în stop cardio-respirator.
Victimele au fost descarcerate, concomitent fiind începute și manevrele de resuscitare.
O victimă în vârstă de 19 ani a fost resuscitată, aceasta a răspuns pozitiv manevrelor, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
După stabilizare, victima a fost transferată la o unitate medicală din municipiul Iași.
Din nefericire, cea de-a doua victimă descarcerată, un bărbat în vârstă de 19 ani, nu a răspuns pozitiv manevrelor pentru resuscitare, medicul fiind nevoit să declare decesul”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Celelalte șapte victime aflate în cel de-al doilea autoturism au suferit multiple traumatisme.
Victimele, cu vârste cuprinse între 14 și 24 ani, au fost evaluate, au primit primul ajutor calificat, ulterior fiind transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad.
Toate cele șapte persoane erau dintr-un sat din apropiere – Bogdănița – și se întorceau spre casă.