Simona Halep nu a primit un wild card pentru Roland Garros 2024, dar este așteptată să revină în partea superioară a ierarhiei WTA.
De ce? Pentru că are un joc solid pe toate suprafețele, vârsta este încă de partea ei, iar cu multă ambiție poate reveni chiar undeva în top 20 mondial, este de părere Mansour Bahrami, unul dintre cele mai spectaculoase personaje implicate în lumea sportului alb.
>> Simona Halep, fără antrenor și cu probleme „grave” la genunchi – Răspunsul la întrebarea: „Când va mai avea România o campioană de Grand Slam?” Mansour Bahrami este o prezență constantă la Paris.
Joacă în turneul legendelor, acolo unde încântă asistența prin trucurile sale de care efectiv nu te poți sătura, cu toate că în mare parte sunt aceleași de ani de zile.
Este un personaj care aduce cu el multă bună dispoziție.
L-am zărit în complexul de la Porte d’Auteuil și i-am cerut o discuție de câteva minute despre sportul care l-a făcut celebru în aproape toată lumea.
Îi spun că sunt din România, iar fața i se luminează: Ilie (n.
r.
Năstase) este un bun prieten.
A fost de mai multe ori în țara noastră și se simte atașat de România datorită prieteniei care-l leagă cu cel supranumit Nasty.
„Simona? Sigur, cum să nu vorbim despre ea, este o mare campioană”, își începe Bahrami discursul.
„Desigur că are încă un viitor în tenis, a fost numărul unu mondial.
Acum, sigur că faptul că a fost în afara terenului peste un an și jumătate a afectat-o destul de mult.
Dar este o mare campioană, o persoană foarte drăguță și cred că dacă va munci din greu atunci lucrurile vor putea fi în favoarea ei.
Desigur că are o șansă, nu știu dacă va mai fi vreodată numărul unu, dar are o șansă importantă să revină în TOP 20, poate chiar TOP 15.
Îi doresc toate cele bune.
Dacă ne aducem aminte din trecut, o avem drept exemplu pe Kim Clijsters.
A născut, iar apoi a revenit doi ani și jumătate mai târziu și a câștigat US Open.
Orice este posibil, desigur” – Mansour Bahrami despre revenirea Simonei Halep în tenisul profesionist după scandalul de dopaj în care a fost implicată.
Referindu-se la o continuarea a carierei a lui Rafael Nadal, Bahrami nu mai este la fel de optimist, dar fără să excludă total un nou „miracol” din partea sportivului iberic.
„Va fi foarte greu pentru Rafa să mai revină (n.
r.
la Roland Garros) și să evolueze la nivelul la care a jucat de-a lungul timpului.
Este tot mai dificil acest lucru când ai 38 de ani să revii la Grand Slamuri și să joci meciuri de cinci seturi.
Este fenomenal, un atât de mare campion, ne-a surprins atât de des de-a lungul carierei, poate fi pe undeva posibil să ne mai uimească încă o dată, dar, repet, va fi foarte foarte dificil” – Mansour Bahrami, despre o eventuală revenire a lui Rafael Nadal la Roland Garros, ediția din 2025.
Simona și Flavia s-au intersectat de șase ori în circuitul mondial, scorul fiindu-i favorabil sportivei din Italia, 4-2.
Cea mai importantă victorie pentru peninsulară a venit în semifinala de la US Open 2015, atunci când Pennetta s-a implus clar, scor 6-1, 6-3.
De altfel, sportiva născută la Brindisi avea să obțină la New York cel mai important rezultat al carierei: câștigarea US Open-ului.
„Despre ce vrei să discutăm? A, despre Simona? Cu mare drag”„Am văzut-o jucând la Miami și am fost foarte fericită să o văd din nou în circuitul WTA, pe teren.
Sper să revină și o putem vedea la cât mai multe meciuri, turnee.
Încă joacă foarte bine, este o persoană foarte drăguță și pot să spun că mă bucur pentru ea că a avut ocazia să se poată întoarce pe teren” – Flavia Pennetta, pentru HotNews.
ro.
Rivalitatea Simonei cu Agnieszka a ținut de multe ori prima pagină a ziarelor de sport.
Au fost 11 meciuri de mare luptă, în care spectacolul nu a fost absent.
Poloneza s-a impus de șase ori, iar Simona în cinci rânduri.
Prezentă la Roland Garros în calitate de legendă a tenisului, Aga (35 de ani) a prezentat pentru HotNews.
ro motivele pentru care crede într-o revenire la nivel înalt pentru cea care i-a fost rivală în circuitul mondial timp de peste șapte ani de zile.
„Cu siguranță că este o jucătoare foarte talentată, iar pentru acest gen de jucătoare este mereu o șansă să se întoarcă și să joace un tenis grozav.
Desigur că orice pauză la o asemenea vârstă este dificilă, iar asta pentru că pierzi ritmul pe care doar meciurile oficiale ți-l pot da.
Eu cred în ea că poate juca (n.
r.
la un nivel înalt) pentru că are un joc prea solid ca să renunțe, poate face orice pe teren, iar asta pe orice suprafață.
Cu un tenis precum al ei, e clar că poți reveni în sportul de performanță.
Cred că asta se poate întâmpla, îi doresc ei tot ce e mai bun, vreau să o văd înapoi în circuitul WTA și să o urmăresc la tv” – Agnieszka Radwanska, pentru HotNews.
ro.
Reamintim că în finala feminină de simplu de la Roland Garros 2024 se vor întâlni sâmbătă Iga Swiatek și Jasmine Paolini, în timp ce la masculin se vor duela duminică Carlos Alcaraz și Alexander Zverev.
>> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coroana lui Rafa de la Roland Garros