Cele două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin au luat cuvântul săptămâna aceasta la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, deși aparițiile lor publice sunt rare, scrie vineri AFP.
Maria Voronţova şi Katerina Tihonova sunt cunoscute public drept fiicele preşedintelui rus şi ale Liudmilei Putina, de care liderul de la Kremlin a divorţat oficial în 2013.
Ele s-au născut în 1985 şi, respectiv, 1986, când cei doi erau căsătoriți.
Maria Voronţova este medic endocrinolog la Centrul Naţional de Cercetare de Endocrinologie din Moscova şi face parte, de asemenea, din consiliul de administraţie al unei societăţi ruse de cercetare medicală, potrivit Agerpres.
Absolventă a Facultăţii de Medicină a Universităţii de Stat Lomonosov din Moscova, ea este specializată în tulburările de creştere a copilului, potrivit biografiei online publicate pe site-ul centrului de cercetare.
Ea a luat cuvântul vineri în cadrul unei sesiuni despre tehnologii și inovaţii în domeniul biodiversității la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, cel mai important summit de afaceri anual al Rusiei, unde Vladimir Putin a ținut un important discurs în cursul după-amiezii, la tradiţionala şedinţă plenară.
În broșura evenimentului, organizatorii au menționat-o pe Voronțova ca fiind membră a prezidiului Asociației ruse pentru promovarea științei.
Katerina Tihonova, fiica cea mică, este specialistă în ştiinţe mecanice şi face parte din consiliul ştiinţific al Universităţii de Stat din Moscova, unde administrează Innopraktika, un fond de sprijin pentru tinerii oameni de ştiinţă ruşi.
Ea a intervenit joi prin videoconferinţă în cadrul unui panel dedicat viitorului economiei ruse pentru a discuta rolul sectorului de apărare în dezvoltarea „suveranităţii tehnologice”.
„Suveranitatea statului este una dintre problemele cheie ale ultimilor ani, este baza securităţii Rusiei”, a declarat Katerina Tihonova, în prezentarea introductivă transmisă prin video conferinţă.
Cele două femei și-au asumat mai multe roluri publice în ultimii ani, vorbind inclusiv la diverse forumuri și evenimente industriale.
Dar aparițiile lor publice sunt încă rare.
Ambele au mai participat anterior la forumul economi de la Sankt Petersburg (SPIEF) în calitate de invitate, însă publicațiile independente din Rusia au remarcat că a fost pentru prima dată când ambele au făcut parte din programul oficial.
Putin s-a referit ocazional la existența „fiicelor” sale, în declarațiile făcute în timpul sfertului de secol de când se află la putere.
Deși nu a oferit niciodată detalii, el nu le-a confirmat identitatea și nici nu a fost fotografiat în mod clar alături de ele.
La începutul anilor 2000, Kremlinul a publicat o fotografie a lui Putin în vacanță, în care soția sa și cele două fiice adolescente cu părul blond își fereau fețele de obiectivul aparatului de fotografiat.