Alegerile europarlamentare care au loc duminică în România și în celelalte state membre UE nu stârnesc un interes egal cu cel generat de scrutinele naționale, motiv pentru care dezbaterea pe teme europene a fost mai degrabă discretă în țara noastră.
Votul este însă important, scriu Reuters și Politico, deoarece cei 720 de europarlamentari aleși au un rol important în elaborarea politicilor UE care ne influențează viața de zi cu zi, în stabilirea bugetului Uniunii și, înainte de toate, în aprobarea executivului blocului comunitar – Comisia Europeană.
Alegerile din acest an sunt importante și pentru că ar putea produce o schimbare bruscă spre dreapta pe scena politică europeană – una deja vizibilă în unele state membre.
Prima sarcină crucială a Parlamentului nou ales va fi să aprobe sau să respingă Comisia Europeană, executivul UE, mai exact, cabinetul format din 27 de persoane care va conduce blocul comunitar în următorii cinci ani.
Cele două instituții și Consiliul European – liderii și miniștrii statelor membre – vor lua în următorii cinci ani o mulțime de decizii care ne vor influența în mod direct viața de zi cu zi.
Europarlamentul aprobă de asemenea bugetul UE și votează acordurile internaționale și extinderile blocului.
Parlamentul European pe care îl alegem acum va co-decide împreună cu guvernele UE asupra viitorului buget al UE pentru perioada 2028-2034.
Bugetul actual pe șapte ani este de aproximativ 1.
100 de miliarde de euro.
Următorul buget pe termen lung ar putea fi majorat și, cu siguranță, va trebui să modifice prioritățile de cheltuieli pentru a lua în considerare posibila extindere a UE pentru a include Ucraina, Republica Moldova și Balcanii de Vest.
Oficialii și guvernele UE susțin că blocul comunitar trebuie să își reformeze și politica agricolă internă și modul în care își sprijină membrii pentru a egaliza standardele de viață înainte de a admite noi țări, în special țări mari, precum Ucraina.
De asemenea, mulți spun că UE trebuie să schimbe modul de luare a deciziilor, reducând nevoia de unanimitate, pentru a permite aderarea mai multor țări.
Dacă astfel de reforme vor fi propuse în următorii cinci ani, parlamentul va avea un rol crucial în elaborarea lor.
Alegătorii de pe continent vor alege în total 720 de membri ai Parlamentului European – europarlamentari.
Dar, în realitate, vorbim despre scrutine separate în fiecare țară, deci 27 de runde de alegeri.
Cu cât țara este mai mare, cu atât mai multe mandate va avea în Parlamentul European.
România are spre exemplu 33 de europarlamentari.
Germania are 96, Franța 81, în timp ce Malta, Cipru și Luxemburg au doar șase de fiecare.
Alegătorii votează pentru lista unui partid, urmând ca europarlamentarii aleși să se atașeze unui grup politic paneuropean de aceeași culoare politică.
În principiu, europarlamentarii PNL vor merge în grupul popularilor europeni (PPE), cei ai PSD în Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D) – chiar dacă candidează împreună în România, eurodeputații USR merg spre grupul Renew, iar cei ai AUR nu se știe deocamdată, deși și-ar dori să meargă spre grupul Conservatorilor și Reformiștilor (ECR).
Europarlamentarii vor lucra atât la Bruxelles, cât și la Strasbourg, eurodeputații desfășurându-și cea mai mare parte a activității în comisii în Belgia, iar majoritatea sesiunilor lunare în plen în Franța.
Criticii spun că această navetă constantă costă bani și este dăunătoare pentru mediu, dar Parlamentul cu două sedii este protejat de tratate, iar Franța nu intenționează să renunțe la rolul său.
Următorul șef al Comisiei Europene – organul executiv care propune noi legi la nivel european – trebuie să provină din gruparea politică care obține cele mai multe mandate la alegerile de luna viitoare, chiar dacă principalul candidat nu este neapărat un parlamentar.
După alegeri, noul Parlament European trebuie să aprobe sau să respingă candidații la funcția de președinte al Comisiei și pe ceilalți 26 de comisari naționali, care vor conduce UE în următorii cinci ani.
Ce înseamnă acest lucru pentru acest scrutin?Ursula von der Leyen își dorește un nou mandat la șefia Comisiei Europene, iar PPE, formațiunea sa de centru-dreapta, este pe cale să câștige, dar are încă nevoie în mod oficial de aprobarea liderilor europeni, precum președintele francez Emmanuel Macron, iar apoi se va confrunta oricum cu o cursă plină de peripeții pentru a obține cele 361 de voturi necesare pentru a fi aleasă în Parlament.
Comisarii (câte unul din fiecare țară) supraveghează principalele domenii politice ale UE: acordurile comerciale globale, subvențiile agricole, anchetele antitrust împotriva giganților americani din domeniul tehnologiei, precum Google și Apple, și potențiala extindere a blocului pentru a include Republica Moldova și Ucraina – deși acest lucru este undeva în viitorul îndepărtat.
Adina Vălean, comisara europeană din partea României, supervizează domeniul transporturilor.
De menționat că, cel puțin teoretic, comisarii reprezintă întreaga Uniune Europeană, nu țara de care au fost nominalizați în cabinet.
Parlamentul este una dintre cele trei instituții principale ale UE și singura aleasă în mod direct.
Celelalte două instituții sunt Consiliul, unde se reunesc miniștrii și șefii de guvern, și Comisia Europeană, organul executiv al blocului comunitar.
Ceea ce este unic la Parlamentul European, în comparație cu parlamentele naționale, este faptul că deputații europeni nu pot propune ei înșiși legi noi, din punct de vedere juridic.
Comisia este cea care are dreptul de inițiativă și care redactează primul proiect al tuturor legilor noi, ceea ce îi conferă o mare putere.
Deputații europeni își exercită influența prin amendarea legislației și au, de asemenea, un vot final asupra legilor în ansamblu, pe care le negociază cu reprezentanții Consiliului și ai Comisiei Europene.
De obicei, Parlamentul este considerat cea mai slabă dintre cele trei instituții, nereușind să obțină ceea ce dorește în cadrul negocierilor tripartite dintre instituții.
Dar forța sa a crescut constant în ultimii ani.
În prezent, în Parlamentul European există șapte grupuri politice: Stânga, Verzii, Socialiștii și Democrații, Renew Europe, Partidul Popular European, Conservatorii și Reformiștii Europeni și Grupul Identitate și Democrație.
Câștigătorul alegerilor este grupul care are cele mai multe locuri în urma scrutinului, iar acest lucru este important, deoarece liderii UE – Olaf Scholz din Germania sau Emmanuel Macron din Franța – sunt obligați, conform tratatelor UE, să țină cont de rezultatele alegerilor atunci când propun un nume pentru ceea ce este considerat cel mai puternic rol al Europei: Președintele Comisiei Europene.
Dacă Parlamentul respinge prima alegere, Consiliul are la dispoziție o lună pentru a propune un alt nume – deși acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată și ar declanșa o criză politică fără precedent pentru UE.
În mod evident, adversarii lui von der Leyen vor spune că limbajul tratatului UE privind „luarea în considerare” a rezultatului alegerilor este foarte vag, ceea ce este.
Dar orice candidat desemnat va trebui să obțină în cele din urmă aprobarea Parlamentului – 361 de voturi sau mai mult – astfel încât liderii naționali nu pot alege orice nume.
Primul personaj important este chiar Ursula von der Leyen, care a fost președinta Comisiei Europene din 2019, când a fost scoasă din relativa obscuritate de către președintele francez Emmanuel Macron și cancelara germană de atunci, Angela Merkel.
Vod ner Leyen, fostă ministră germană a apărării, încearcă să obțină un al doilea mandat, pe o platformă PPE de stimulare a competitivității industriale și de consolidare a capacităților de apărare ale UE.
Principalul său rival pare a fi Nicolas Schmit, care a călătorit prin Europa pentru a intra în contact cu alegătorii socialiști și de centru-stânga, susținând dreptul la locuințe mai bune, drepturile muncitorilor și Pactul Verde european.
Schmit – care este comisarul european demisionar al Luxemburgului – s-a abținut adesea să o atace pe von der Leyen, care este, la urma urmei, șefa sa.
Dar a ținut câteva discursuri împotriva ei, acuzând-o că a deschis ușa cooperării cu prim-ministra italiană de extremă dreapta Giorgia Meloni (ECR) și pentru că a încheiat acorduri controversate de reducere a migrației cu autocrații nord-africani.
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola – o creștin-democrată de centru-dreapta din Malta – a făcut un turneu prin UE pentru a atrage voturile, depunând un efort deosebit pentru a-i convinge pe tineri să voteze.
Ea va spera să revină la președinția Parlamentului, dacă nu chiar să obțină un rol și mai puternic.
În timp ce fiecare țară are propriile probleme naționale – mai ales că unele țări precum România, Bulgaria sau Ungaria organizează și alte alegeri, în aceeași zi, există câteva teme generale:E un lucru știut, însă, că aceste alegeri nu reușesc să atragă mulți oameni la vot, iar prezența la vot este întotdeauna mai scăzută decât la alegerile europene naționale, ceea ce relevă o problemă reală de legitimitate pentru UE.
În Europa Centrală și de Est, prezența la vot este de obicei mai scăzută decât în țările mai bogate din nord și vest.
Sondajele de opinie de până acum sugerează că Parlamentul European va suferi o schimbare semnificativă spre dreapta, dar că, în cele din urmă, actuala coaliție centristă de partide ar trebui să își păstreze majoritatea.
Nu numai că este probabil să vedem un rezultat bun pentru Partidul Popular European de centru-dreapta – care include partide precum Uniunea Creștin-Democrată din Germania, Partidul Popular din Spania, Fine Gael din Irlanda sau PNL din România – dar și pentru grupurile aflate mai la dreapta acestuia – ECR și ID.
O proiecție realizată de agregatorul de sondaje Europe Elects a prognozat în aprilie că, din cele 720 de locuri disponibile în PE, Grupul de centru-dreapta al Partidului Popular European (PPE) va câștiga 183, Alianța Progresistă de centru-stânga a Socialiștilor și Democraților (S&D) 140, Renew Europe (RE) și Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR) câte 86, Identitate și Democrație (ID) 84, iar alte partide vor câștiga restul de 141 de locuri.
Asta înseamnă că centrul de greutate în noul Parlament nu va fi al liberalilor, așa cum a fost din 2019, ci al PPE.
În schimb, liberalii – o coaliție sub stindardul Renew Europe – pare că va pierde locuri, la fel și Verzii.
Astfel, cele două facțiuni politice care au dominat mult timp Europa – PPE de centru-dreapta și socialiștii – vor fi în continuare cele mai mari două forțe din Parlament, chiar dacă vom asista la o erodare a puterii lor.
Creșterea preconizată a numărului de legiuitori eurosceptici nu ar opri UE din drumul său.
Dar ar putea îngreuna adoptarea unor politici care să confere UE mai multă putere sau să împartă resursele în cadrul blocului,.
Acest lucru ar putea afecta poziția parlamentului în ceea ce privește politicile identificate de liderii UE ca fiind prioritare pentru următorii cinci ani, scrie Reuters, care oferă câteva exemple relevante.
În timp ce multe dintre politicile UE de reducere a emisiilor de CO2 și de metan sunt deja în vigoare sub forma pachetului „Green Deal”, unele dintre legi vor fi revizuite în următorii cinci ani, iar adoptarea de noi legi ar putea fi mai dificilă.
În timp ce oficialii UE susțin că un front unit oferă Europei cele mai bune șanse de a concura cu cele mai mari două economii ale lumii, partidele eurosceptice se opun adesea unei astfel de abordări, susținând că suveranitatea națională trebuie să fie pe primul loc.
Marcate de experiența dependenței excesive de livrările de gaz prin gazoducte rusești, țările UE doresc să găsească furnizori alternativi de energie, să extindă stocarea și să construiască rețele transeuropene pentru a trimite energie electrică dincolo de frontiere.
Însă opiniile diferă în ceea ce privește măsura în care trebuie mers mai departe.
Țările UE încearcă de 10 ani să armonizeze legislația pentru a facilita investițiile transfrontaliere în valori mobiliare și finanțarea companiilor în acest mod.
Dar interesele naționale au împiedicat progresul.
Un număr mai mare de eurodeputați eurosceptici și cu orientare naționalită nu va contribui la avansarea acestui obiectiv.
Oficialii UE susțin că blocul comunitar are nevoie de mai multă finanțare, dezvoltare și coordonare comună a proiectelor de apărare, care în mod tradițional sunt de competența guvernelor naționale.
Invazia Rusiei în Ucraina arată că UE trebuie să lucreze împreună pentru a se apăra, spun ei.
Dar problema este foarte controversată și ar avea mai multe dificultăți într-un Parlament European mai eurosceptic.
Salariul lunar brut al unui europarlamentar este de 10.
075 de euro și de 7.
853 euro net, după deducerea impozitelor UE și a contribuțiilor la asigurările sociale.
Deoarece statele membre pot impune taxe naționale suplimentare, cifrele nete finale depind de regimul fiscal al țării de origine a deputatului, explică site-ul Parlamentului European.
Foștii deputați au dreptul la pensie la împlinirea vârstei de 63 ani.
Pensia reprezintă 3,5 % din salariul lor pentru fiecare an complet în funcție și 1/12 din salariu pentru fiecare lună întreagă suplimentară, însă nu depășește 70% în total.
Există însă și o indemnizație pentru cheltuieli generale în valoare de 4.
950 de euro pe lună, o sumă forfetară care le permite deputaților să acopere cheltuieli precum închirierea de birouri în statul în care au fost aleși, achiziționarea de laptopuri, birotică, telefoane mobile/abonamente și abonamente la internet.
Unii politicieni, spre exemplu eurodeputata finlandeză Heidi Hautala, critică felul în care este oferită această sumă, spunând că europarlamentarii nu sunt obligați să raporteze cum o cheltuie.
Dincolo de aceste sume, există și o diurnă.
Este vorba despre 350 de euro pe zi care acoperă cazarea, masa și cheltuielile conexe în fiecare zi în care un eurodeputat se află la Parlamentul European în activitate oficială.
Nu în ultimul rând, europarlamentarii beneficiază de cheltuieli de deplasare.
Parlamentul European acoperă cheltuielile de deplasare pentru a le permite eurodeputaților să participe la reuniunile sale, cum ar fi ședințele plenare, reuniunile comisiilor și ale grupurilor.
Eurodeputaților li se rambursează, pe baza facturilor, costul real al biletelor de călătorie pentru participarea la reuniuni.
Alte cheltuieli de călătorie, spre exemplu, angajamentele în străinătate, pot fi și ele acoperite, într-o limită.
Deputații au de asemenea dreptul la rambursarea a două treimi din cheltuielile lor medicale.
La sfârșitul mandatului lor, eurodeputații au dreptul la o indemnizație tranzitorie, echivalentă cu o lună de salariu per an de mandat, pentru o perioadă de cel mult doi ani.
De menționat că plata asistenților parlamentari este separată de sumele de mai sus.
Eurodeputații își aleg în mod liber asistenții.
Aceștia sunt remunerați dintr-o alocare bugetară stabilită la 28.
696 de euro pe lună.
Toți deputații au dreptul la aceeași sumă și nu primesc ei înșiși fondurile.
Nu pot angaja rude apropiate, iar asistenții nu trebuie să desfășoare activități care ar putea crea un conflict de interese.
Veniturile consistente nu au împiedicat implicarea unor parlamentari în cazuri de corupție.
Cel mai recent a fost scandalul Qatargate, în urma căruia câțiva eurodeputați au fost arestați de poliția belgiană, printre care și vicepreședinta Parlamentului Eva Kaili.
Autoritățile au confiscat și suma de 1,5 milioane de euro.
Dezvăluirile potrivit cărora Qatar, Maroc și Mauritania ar fi plătut sume mari de bani unor eurodeputați și funcționari pentru a avea influență în parlament și pentru a-și promova interesele, printre care și încercarea de a atenua criticile UE față de situația Qatarului în ceea ce privește drepturile muncii înainte de Cupa Mondială din 2022 și față de situația drepturilor omului din Maroc, au pus în evidență accesul ușor al guvernelor străine și al grupurilor de lobby la legiuitorii UE.
După scandal au apărut promisiuni de reformă și de reglementare strictă a activității de lobby și a transparenței activității europarlamentarilor.
Apropo de transparență, tot anul trecut, Cristian Bușoi, șeful Comisiei de Industrie și Energie din PE, recunoștea pentru Libertatea că „a fost pe banii celor din Qatar la o conferință în Doha, în 2020”, fără să declare acest lucru.
El a adăugat ulterior că a fost vorba despre „o eroare de interpretare a regulamentului”, și că a remediat acest lucru.
În aprilie, publicația EUObserver scria însă că în ciuda promisiunilor de reformă radicală, inclusiv un plan în 14 puncte al președintei Parlamentului Roberta Metsola pentru a combate corupția, rezultatele au fost mai puțin impresionante decât retorica.
În 2023, parlamentul și-a reformat propriul regulament intern pentru a împiedica grupurile de interese să găzduiască evenimente în incinta Parlamentului, o interdicție de șase luni pentru foștii deputați europeni de a face lobby pe lângă foștii lor colegi, precum și cerințe pentru deputați de a înregistra orice cadouri primite sau venituri secundare de peste 5.
000 de euro.
Cu o majoritate restrânsă, deputații europeni par să fie în favoarea interzicerii de a mai avea un al doilea loc de muncă, deși nu au fost adoptate norme pentru a pune în aplicare acest lucru.
Acest lucru ar putea reduce accesul intereselor străine la instituțiile UE, dar este greu de imaginat că aceste reguli ar fi împiedicat Qatargate dacă ar fi fost în vigoare, a scris EUObserver.
Iar faptul că niciunul dintre eurodeputații și funcționarii arestați și inculpați din decembrie 2022 nu a ajuns să fie fi judecat înainte de ziua scrutinului din iunie sugerează că ancheta poliției belgiene a pierdut, de asemenea, din elan.
