Bancnotele cu efigia regelui Charles al III-lea și-au făcut apariţia miercuri în portofelele britanicilor, urmând să le înlocuiască treptat pe cele cu chipul mamei sale, Elisabeta a II-a, informează AFP.
Chipul regelui Charles va apărea pe noile bancnote de 5, 10, 20 şi 50 de lire sterline, care în rest vor rămâne similare cu bancnotele actuale, a explicat Banca Angliei, marți, într-un comunicat.
Aceste noi bancnote din polimer – care au înlocuit treptat banii de hârtie în Marea Britanie începând din 2016 – vor circula alături de cele care o înfăţişează pe regina Elisabeta a II-a.
Ele vor fi tipărite treptat pentru „a le înlocui pe cele uzate”, se precizează în comunicat, cu scopul de a „minimiza impactul ecologic şi financiar” al schimbării monarhului.
Aceste noi bancnote se vor alătura monedelor cu efigia lui Charles al III-lea, intrate circulaţie în decembrie 2022, la câteva luni după moartea mamei sale.
Începând de miercuri, locuitorii din Marea Britanie vor putea de asemenea să îşi schimbe vechile bancnote cu cele cu efigia lui Charles al III-lea, prin intermediul Băncii Angliei, în limita a 300 de lire sterline de persoană.
Citește și:Charles este abia al doilea suveran britanic al cărui portret figurează pe bancnotele Băncii Angliei – şi este pentru prima dată când imaginea unui suveran a fost înlocuită cu a altuia.
Deşi au fost emise bancnote încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea, mama lui Charles, regina Elisabeta a II-a, a fost primul suveran britanic căreia i s-a acordat onoarea de a apărea, în 1960, pe bancnota din hârtie de o liră sterlină.