Dinamo are obiectiv clar în acest sezon salvarea de la retrogradare, iar conducerea clubului a înțeles că pentru a rămâne în prima ligă este nevoie de transferuri.
Domagoj Pavicic, mijlocașul croat în vârstă de 29 de ani, este noul jucător al lui Dinamo.Rămas liber de contract după despărțirea de Aris Salonic, acesta are la activ peste 236 de apariții în prima ligă din Croația, strânse în tricoul celor de la Rijeka, Dinamo Zagreb și Lokomotiva Zagreb.„Bine ai venit, Domagoj Pavičić!Suntem bucuroși să anunțăm, prin intermediul paginilor oficiale de comunicare ale clubului, transferul mijlocașului croat Domagoj Pavičić la Dinamo București.
Ultima oară în prima ligă din Grecia, la Aris Salonic, Domagoj Pavičić (29 de ani) este produsul Academiei Dinamo Zagreb.
Domagoj Pavičić a evoluat în carieră pentru Lokomotiva Zagreb, Dinamo Zagreb, Rijeka, Konyaspor și Aris Salonic, având un palmares impresionant, 4 titluri de campion cu Dinamo Zagreb și 4 Cupe ale Croației, două cu Dinamo Zagreb, două cu Rijeka.Domagoj Pavičić a adunat 8 selecții și un gol pentru reprezentativa U21 a Croației, fiind convocat în carieră la toate loturile naționale de juniori.” – se arată în comunicatul oficial al clubului.A post shared by Dinamo 1948 București (@dinamobucurestiofficial)Sepsi – Poli Iași / 19 ianuarie 17:00 Rapid – U Craiova 1948 / 19 ianuarie 20:00 Universitatea Cluj – Hermannstadt / 20 ianuarie 17:00 Petrolul – Dinamo / 20 ianuarie 20:00 FC Botoșani – CFR Cluj / 21 ianuarie 15:00 Universitatea Craiova – Farul / 21 ianuarie 20:45 FC Voluntari – Oțelul / 22 ianuarie 17:00 FCSB – UTA / 22 ianuarie 20:00 1.
FCSB 44 puncte2.
CFR Cluj 363.
Universitatea Craiova 344.
Rapid București 335.
Sepsi Sf.
Gheorghe 306.
Farul Constanța 307.
FC Hermannstadt 298.
Universitatea Cluj 299.
U Craiova 1948 2710.
Petrolul Ploiești 2711.
Oțelul Galați 2612.
UTA Arad 2413.
FC Voluntari 2414.
Poli Iași 2315.
Dinamo București 1616.
FC Botoșani 12.