Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

Spread the love

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari pe care ar fi primit-o de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu, informează Agerpres.

Aceeaşi soluţie a fost dispusă şi în cazul jurnalistului Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă.

Prescrierea faptelor în acest dosar a fost constatată încă de la judecarea dosarului pe fond, la Curtea de Apel Bucureşti, anul trecut, în aprilie.

Practic, speța a fost închisă din cauza prescripției generale a răspunderii penale, în urma deciziei Curții Constituționale a României.

Marţi, Instanţa supremă a respins contestațiile introduse de DNA şi Elena Udrea, fiind menţinută decizia instanţei de fond privind încetarea procesului penal.

„Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

În baza art.

421 alin.

(1) pct.

2 lit.

b) din Codul de procedură penală respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpata Udrea Elena Gabriela împotriva sentinţei penale nr.

66/F din data de 11.

04.

2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a I-a Penală, în dosarul nr.

3650/2/2019”, scrie în minuta ICCJ.

Astfel, respingând şi apelul depus de Udrea, magistrații au stabilit că fostul ministru al Transporturilor trebuie să plătească prejudiciul din dosar, respectiv 3,4 milioane de euro.

Decizia de marți a magistraților este definitivă.

Udrea se află în prezent în penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul Gala Bute, hotărâre pe care a contestat-o prin mai multe căi extraordinare de atac, toate fiindu-i respinse.

Sentinţa definitivă de condamnare a fost dată în iunie 2018 şi confirmată în aprilie 2022 prin respingerea unei contestaţii în anulare.

În dosarul Hidroelectrica, Elena Udrea a fost trimisă în judecată de către procurorii anticorupție în decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, iar jurnalistul Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat în anul 2011 promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri (Energy Holding, n.

r.

) le încheiase cu Hidroelectrica.

Din această sumă, Udrea ar fi primit, în noiembrie 2011, prin intermediari, 3.

800.

000 de dolari, și o creanță de 900.

000 de euro, respectiv „o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații”.

Dan Andronic era patronul Evenimentului Zilei.

Procurorii au susținut că, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.

000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media – Evenimentul Zilei, n.

r.

), Elena Udrea „a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe”.

Lasă un răspuns