S-a vorbit mult, foarte mult în presa şi mass-media din România despre utilizarea de către compania Louis Vuitton a unui model traditional românesc, pentru a promova o colecție proprie.
Intervenția Ministrului Culturii a ridicat problema la nivel național, Doamna Ministru Țurcan solicitând ˝recunoașterea valorii patrimoniale și culturale a modelului iei cu șinoare, specifică zonei Sibiului.
˝ Problema nu este nouă.
Spre exemplu, în 2004, un document al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale constata diversitatea de poziții și dificultatea de a găsi o poziție comună cu privire la protejarea acestor exprimări culturale tradiționale sau expresii ale folclorului.
România era citată, alături de Statele Unite și Elveția, drept un stat care se considera avansat în ce privește echilibrul dintre păstrarea tradițiilor și stimularea creativității de către creatori.
In altă ordine de idei, se poate deschide o altă discuţie legată de Tradiţie, cu majusculă, ca sursă de inspiraţie pentru marile case de modă şi de creaţie; cum o folosim, dar şi cum o respectăm, pentru că cei care o compun, creatorii, nu au puterea să se apere.
Una din problemele reale este imposibilitatea de a identifica un autor, sau măcar un titular de drepturi.
O altă problemă este inexistența în legile românești a conceptului de operă ˝autentică˝, spre deosebirea de opera ˝originală˝.
În sfârșit, o problemă cu adevărat complicată este cine anume poate să solicite o oprire a comercializării, sau o recunoaștere, așa cum ar dori Doamna Ministru.
În cazul de față, compania Louis Vuitton afișează o grafică preluată aproape în totalitate dintr-un model cunoscut în România ca fiind o expresie folclorică din zona Mărginimii Sibiului.
Nu se pune problema unei surse de inspirație, ci avem de-a face în mod direct cu o copiere servilă a modelului românesc.
Deși un autor anume nu va putea fi identificat, modelul respectiv având o istorie considerabilă, se pune problema modalității în care Louis Vuitton ar trebui să fie lăsat să integreze acest model în creația proprie.
Are sens doar o recunoaștere a originii folclorice românești, sau ar trebui solicitată eliminarea efectivă din colecție ? Noi, românii, simţim „instinctiv” că este vorba de ceva ȋnscris ȋn matricea noastră naţională şi identitară, via antropologia vestimentaţiei tradiţionale, dar cum poate fi dovedit acest lucru, ȋn condiţii de legalitate?În primul rând, preluarea ca atare, fără a exista o muncă de creație suplimentară, ar trebui contestată, iar acțiunea de protest din presă pare justificată.
Indicarea sursei de inspirație nu este o necesitate legală din prisma drepturilor de autor, întrucât nu avem un autor care să se poată ˝plânge˝ de o încălcare a drepturilor.
Cu toate acestea, pentru a putea controla utilizarea acestui model, ar fi mai multe căi de acțiune, printre care o parte sunt enumerate chiar de documentul amintit mai sus.
De exemplu, poate fi invocată concurența neloială, de către anumite asociații sau organizații, inclusiv muzee sau societăți comerciale : Louis Vuitton a preluat, fără nici o indicare a sursei culturale a modelului grafic, o expresie folclorică a românilor.
Aspectul neloial poate fi reprezentat de faptul că Louis Vuitton indică acest model ca fiind o creație proprie, având drepturi proprii exclusive, prin care ar putea, spre exemplu, interzice producătorilor români să mai fabrice modelul respectiv.
De aici rezultă fapta contrară uzanțelor cinstite în activitatea comercială (art.
2 din legea 11/1991).
Ar mai putea fi invocată îmbogățirea fără justă cauză.
În măsura în care Louis Vuitton preia, fără efort, un model folcloric cristalizat de-a lungul mai multor generații, acest aspect duce cu gândul la acapararea fără drept a rezultatului muncii altuia, preluarea integrală a profitului și monopolizarea pieței.
Vorbim cu siguranță de o piață globală, în baza Convenției de la Berna din 1886, care ar acorda drepturi de autor lui Louis Vuitton în aproximativ 180 de state, inclusiv pe teritoriul României.
În sfârșit, România, ca stat, ar putea invoca o încălcare a unui drept la imagine, eventual un drept reputational, întrucât piesa respectivă de creație populară a fost creată și este folosită într-un anumit context cultural și redă un set de valori care este minimizat de către colecția destul de sumară vestimentar a manechinilor din reclama Louis Vuitton.
Asocierea iei din zona Sibiului cu elemente de lenjerie intimă nu poate fi tratată cu lejeritate și considerată ca evidențiind cultura și tradițiile românești.
Din toate aceste puncte de vedere, solicitarea de a retrage complet acel model din colecția actuală pare o soluție necesară și singura posibilă.
Recunoașterea doar a sursei românești nu poate decât să lase loc pentru confuzie si diluare a unei imagini autentic românești.
Mai multe structuri juridice ar trebui să solicite eliminarea în foarte scurt timp a piesei respective.
Spre exemplu, putem enumera Muzeul Satului din București, dar și din alte localități, Muzeul Țăranului Român, Ministerul Culturii, ONG-uri precum Rețeaua Națională a Muzeelor din România, asociații de producători sau chiar producători.
O acționare în instanță, la sediul companiei, ar putea fi o ultimă soluție, în măsura în care o presiune diplomatică nu ar fi suficientă.
Cu toate acestea, e greu de crezut că societatea Louis Vuitton va ține cu tot dinadinsul să păstreze ia româneasca, în cazul în care entităție amintite, sau chiar camerele de comerț bilaterale solicită în scris reprezentanților legali ajustarea reclamelor.
Acest caz reprezintă un bun motiv pentru a relansa dezbaterea și crearea unei baze de date oficiale, consultabile, cum există deja în mai multe tări, în care să fie trecute și protejate ca expresii culturale sigure costumele tradiționale precum cel folosit de Louis Vuitton.
N.
Red: PAUL COSMOVICI este Managing Partner la COSMOVICI INTELLECTUAL PROPERTY
