Evenimentul Kiev Pride al comunităţii LGBTQ+ nu a primit autorizaţie „din motive de securitate” Organizatorii intenţionau să adune 500 de persoane la evenimentul programat pe 16 iunie.
Solicitarea lor a fost respinsă de autorităţile locale.
„Pentru a nu pune în pericol participanţii şi pasagerii şi pentru a evita posibile provocări, autorităţile oraşului nu pot permite ca Marşul Egalităţii să aibă loc în metrou”, a transmis Primăria Kievului, potrivit Sky News.
Metroul din Kiev este folosit şi ca adăpost în timpul atacurilor aeriene ruseşti.
Autorităţile au mai spus că metroul este o „facilitate cu dublă utilizare şi parte a infrastructurii critice a oraşului” şi este „întotdeauna o zonă cu risc ridicat din cauza spaţiului limitat, a programului trenurilor şi a traficului mare de pasageri”.
Vezi mai multe articole din categoria externe Kievul nu a găzduit niciun eveniment Pride din 2022 de când a început războiul.
Evenimentul de anul trecut s-a desfăşurat la Liverpool.