LIVE Război în Ucraina – ziua 832: Ucraina a tras cu HIMARS în Rusia – ISW /Kievul poate folosi avioanele F-16 furnizate de Olanda pentru a ataca direct teritoriul rus

Spread the love

Ucraina a folosit rachete HIMARS, furnizate de SUA, pentru a lovi o țintă militară de pe teritoriul Rusiei, potrivit analiștilor de la ISW.

Un oficial ucrainean a afirmat că trupele Kievului au lovit un sistem rusesc de rachete de pe teritoriul țării invadatoare, dar nu a precizat dacă au fost folosite arme armericane.

SUA a ridicat parțial interdicția pusă Ucrainei de a-i folosi armele împotriva unor ținte din interiorul teritoriului rusesc.

07:56 Forțele ucrainene au distrus apărarea antiaeriană din interiorul Rusiei, „probabil” cu sistemul de rachete HIMARS furnizat de americani, cred analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Barajul de rachete a lovit o baterie rusească de apărare antiaeriană S-300/400 din regiunea Belgorod pe 1 sau 2 iunie, a precizat thinktank-ul cu sediul în SUA.

Sursele rusești au afirmat din ce în ce mai des că forțele ucrainene folosesc HIMARS pentru a lovi regiunea Belgorod de când SUA au ridicat parțial restricțiile privind capacitatea Ucrainei de a folosi arme furnizate de SUA pentru a lovi ținte militare în zonele care se învecinează cu regiunea Harkov.

Sursele rusești vor continua probabil să caracterizeze orice lovitură reușită în regiunea Belgorod ca fiind o lovitură HIMARS, indiferent de sistemul utilizat, mai spun analiștii de la ISW.

Sistemul rusesc a fost localizat la aproximativ 60 km de linia frontului din nordul regiunii Harkov și la peste 80 km de orașul Harkov, a precizat ISW.

Aceasta se afla în raza de acțiune a HIMARS, depășind în același timp raza de acțiune a altor sisteme despre care se crede că sunt folosite de forțele ucrainene pentru a lovi regiunea Belgorod.

Oficialii ucraineni nu au comentat încă atacul.

07:26 Forţele ucrainene au afirmat luni că au lovit cu succes un sistem de rachete ruseşti S-300 folosind arme furnizate de Occident în interiorul teritoriului rusesc, potrivit CNN, citat de News.

ro.

–––––

Lasă un răspuns