Primarul Emil Boc a anunţat că lucrările la metrou „vor începe, cel mai probabil, săptămâna aceasta”.
Anunţul a fost făcut la inaugurarea lucrărilor la şcoala gimnazială din Hub-ul educaţional Borhanci, de astăzi, 3 iunie.
„Proiectul care vizează metroul va începe, cel mai probabil, în această săptămână.
Noi nu spunem nimic, doar muncim.
Cel mai probabil în această săptămână vom începe lucrările.
După care evident depunem proiectul pentru Trenul Metropolitan, iar anul viitor va fi finalizată conectarea Clujului la Autostradă.
Sunt câteva din proiectele care pregătesc calitatea vieţii pe termen la lung la Cluj-Napoca”, a declarat edilul.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat pe 21 mai, în regim de urgență, autorizația de construire pentru investiția „Tren metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida – etapa 1 a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala 1 de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea.
Componenta 1.
Magistrala I de metrou Cluj”.
Potrivit proiectului, Magistrala 1 de metrou Cluj va avea o lungime de 21,3 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran.
Etapa 1 a proiectului se va desfășura pe teritoriul administrativ al municipiului Cluj-Napoca și al comunei Florești.
Traseul liniei de metrou ușor începe din zona rezidențială din Florești.
Astfel, primele stații vor deservi zonele de locuințe, apoi zonele multifuncționale desfășurare în jurul viitorului Spital Regional de Urgență, respectiv al centrului comercial din apropiere.
Cu următoarele stații se va intra pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, acestea deservind cartierul Mănăștur, apoi linia va urma magistrala rutieră vest-est, traversând centrul orașului până în Piața Mărăști.
De aici, o linie va continua spre zona industrială Muncii, iar o alta va deservi cartierele Gheorgheni și Sopor.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro