VIDEO „O catastrofă”. Cel puțin patru persoane au murit în Germania din cauza inundațiilor / Circulația trenurilor a fost afectată

Spread the love

Inundațiile din sudul Germaniei au provocat moartea a cel puțin patru persoane, o „catastrofă” numită de cancelarul german Olaf Scholz drept un „avertisment privind schimbările climatice”, relatează AFP.

Cele mai sudice state regionale din Germania, Bavaria și Baden-Württemberg, au fost cele au fost afectate de ploile torenţiale începând de vineri, iar mii de oameni continuă să fie evacuați.

Inundații în orașul Heidelberg, în landul Baden-Württemberg / FOTO: Michael Probst / AP / ProfimediaNumărul morților a crescut luni după-amiază la patru odată cu descoperirea la Schorndorf, în Baden-Württemberg (sud-vest), a trupurilor neînsusflețite ale unui bărbat și a unei femei, potrivit poliției.

Cu câteva ore mai devreme, fusese anunțată descoperirea cadavrului unei femei de 43 de ani la Schrobenhausen (Bavaria).

Moartea unui pompier voluntar în vârstă de 42 de ani a fost raportată duminică, în timp ce un alt tânăr de 22 de ani este încă dispărut.

Vizitând Reichertshofen, Bavaria, unul dintre locurile cele mai afectate de ploile abundente și inundații, Olaf Scholz a estimat că aceste tipuri de evenimente meteorologice sunt în creștere.

German Chancellor Olaf Scholz visited an area of Bavaria hit by severe flooding to demonstrate his support for those affected — and potentially tap into some positive optics ahead of European Parliament election https://t.

co/P3zIbgf5lV„Este deja a patra oară în acest an când vizitez un teritoriu (inundat) este o reamintire a ceea ce se întâmplă.

Nu trebuie să neglijăm datoria de a opri schimbările climatice, cauzate de om”, a spus liderul german, purtând cizme și o haină de ploaie.

A rescue worker has died after heavy rain caused severe #flooding in southern #Germany.

pic.

twitter.

com/NnlveQhsHT„Trebuie să considerăm acest eveniment, această catastrofă, ca pe un avertisment”, a adăugat el.

Alături de el, șeful guvernului regional al Bavariei, Markus Söder, a adăugat: „nu există o asigurare pentru toate riscurile împotriva provocărilor schimbărilor climatice”.

Într-un raport publicat luni, un grup de experți a decis că previziunile guvernului german privind emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030 sunt nerealiste.

Potrivit acestora, emisiile din sectoarele transport, construcții și industrie au fost subestimate.

În regiunile inundate, circulația trenurilor este foarte dificilă, a remarcat Deutsche Bahn, societatea de transport feroviară, care a anunțat că sunt așteptate anulări de trenuri și întârzieri.

În acest sens, este imposibil să se asigure legătura feroviară între Munchen cu trenul din Stuttgart, Würzburg și Nürnberg.

Germania rămâne traumatizată de inundațiile din iulie 2021, când râurile și-au ieșit din matcă, ucigând peste 180 de oameni și distrugând sate, poduri și drumuri.

Lasă un răspuns