Sabin Sărmaș: Un Cluj al inovației poate îmbunătăți viața tuturor locuitorilor săi (P)

Spread the love

  Cum se pot genera noi oportunități de afaceri și noi locuri de muncă în Cluj-Napoca? Prin atragerea de investiții în tehnologie și crearea unui mediu favorabil pentru start-upuri inovatoare, răspunde Sabin Sărmaș, candidat independent la Primăria Cluj-Napoca.

 „Într-un oraș cum este Clujul, dezvoltarea unui ecosistem digital și a unei infrastructuri inteligente poate stimula inovația, creșterea economică și, implicit, a calității vieții tuturor locuitorilor săi.

”„Îmi doresc să aducem împreună Clujul pe harta orașelor celor mai creative din lume (UNESCO Creative Cities Network – UCCN) până în anul 2028.

Orașul deține resurse remarcabile în domenii precum Chimia, Fizica, Biologia, Medicina, Mecanica și multe altele, datorită mediului universitar bogat și diversificat.

Aceste domenii oferă un teren fertil pentru cercetare și dezvoltare, precum și pentru stimularea inovației într-o varietate de sectoare”, explică Sabin Sărmaș, principalul contracandidat al lui Emil Boc la alegerile din 9 iunie.

 Clujul este deja cunoscut pentru industria sa de tehnologie informațională înfloritoare, dar există oportunități semnificative pentru a promova inovația și în alte domenii.

Industria IT poate servi ca o platformă transversală care să lege și să amplifice inovația în domenii precum știință, cultuă și educație.

Cum se poate face acest lucru?- Investițiile în cercetare și infrastructură, precum și sprijinul pentru start-upuri și antreprenoriat, pot stimula inovația și pot transforma Clujul într-un centru al excelenței în inovare.

– Parteneriatele între universități, companii și administrație locală pot fi cheia pentru dezvoltarea unui ecosistem inovativ durabil și competitiv.

– Desemnarea unui City Innovation Manager, responsabil cu testarea de soluții la nivel local, împreună cu start-upurile din Cluj, după modelele altor orașe europene.

– Construirea un Centru de conferințe, convenții și târguri profesionale în zona industrială a orașului, care va încuraja organizarea de evenimente la nivel înalt, de congrese și expoziții cu echipamente din diverse industrii.

 „Convingerea mea este că tehnologia poate să ne îmbunățească fiecare aspect al vieții.

Cu cât evoluăm mai mult, cu atât o vom duce cu toții mai bine, indiferent despre ce resursă vorbim.

Un oraș smart și inovativ nu e Clujul din retorica de PR a Primăriei.

Băncile cu USB din centru, cele câteva zone cu acces gratuit la WIFi și afișajele electronice din stațiile de autobuz nu fac din el un oraș inteligent”, mai spune Sabin Sărmaș, candidatul clujenilor invizibili pentru administrația Emil Boc.

 Într-un oraș într-adevăr smart, exemplifică acesta, sistemele AI pot monitoriza și gestiona fluxurile de trafic, optimizând semafoarele și rutele de transport public pentru a evita ambuteiajele și a reduce timpul de călătorie.

 Ceea ce înseamnă un oraș mai accesibil și mai eficient.

 Apropo de clujenii invizibili pentru administrația Boc, tehnologiile digitale pot facilita interacțiunea între administrația locală și cetățeni, permițându-le acestora să-și exprime opiniile, să ofere feedback și să se implice direct și activ în luarea unor decizii care îl privesc direct.

 „Ai astfel și transparență, și guvernare participativă, două lucruri inexistente acum în Cluj.

”Publicat la comanda candidatului independent la Primăria municipiului Cluj-Napoca Sabin Sărmaș.

Cod Mandatar Financiar: 24240078CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns