Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

Spread the love

Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Doi dintre ei au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, însă cel de-al treilea a fost trimis în judecată în lipsă, pentru că nu s-a reușit identificarea locului în care se ascunde.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a adoptat şi o soluţie de clasare în ceea ce priveşte eventuala implicare în săvârşirea faptelor a persoanei de sex feminin, care s-a deplasat cu inculpaţii în municipiul Sibiu, dar care nu a rămas alături de aceştia.

În acea dimineaţă de 02.

11.

2023, cei trei s-au deplasat în municipiul Piteşti, unde au supravegheat locuinţa unui medic şi locuinţa unui om de afaceri din acea localitate, persoane despre care bănuiau că ar avea sume importante de bani în casă.

Inculpaţii au renunţat la comiterea furturilor, constatând că nu sunt întrunite condiţiile optime pentru a-şi pune în aplicare planul.

În seara de 4.

11.

2023, s-au deplasat pe strada unde se afla imobilul omului de afaceri Kreiner Adrian, unul dintre inculpaţi aflând de la un cunoscut că acesta este un om de afaceri înstărit şi deţine valori importante în locuinţă.

Au supravegheat locuinţa dintr-un imobil nelocuit situat vis-a-vis, iar în noaptea următoare, după ce au constat că senzorii de mişcare amplasaţi pe gard nu sunt activaţi, au hotărât să pună în aplicare planul.

Acelaşi inculpat s-a reîntors la omul de afaceri Adrian Kreiner şi ”a executat o manevră de asfixie mecanică ce a condus la întreruperea fluxului sanguin spre creier şi la instalarea comei”.

În dimineaţa de 06.

11.

2023, cei trei inculpaţi au plecat separat spre municipiul Deva, unde s-au reîntâlnit, şi cu autoturismul lăsat acolo s-au deplasat în Dumbrăviţa, ulterior părăsind ţara cu scopul de a se sustrage răspunderii penale.

În autoturismul unuia dintre inculpaţi, autoturism aflat în custodia autorităţilor scoţiene, au fost descoperite cele 16 ceasuri sustrase, acestea fiind ascunse în compartimentul blocului motor, într-o borsetă.

Citește și:

Lasă un răspuns