Gimnasta Simone Biles, cvadruplă campioană olimpică, a cucerit al nouălea ei titlu la individual compus, duminică, la Campionatele Statelor Unite de la Fort Worth (Texas), informează AFP.
>> INTERVIU.
„Mi-au fost luate mie picioarele pentru ca Amalia să primească aripi”.
Mărturia Magdei, mama româncei Amalia Lică, noua stea mondială, în vârstă de 15 ani, a gimnasticii ritmicePentru a se califica la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august), Biles va trebui să treacă peste selecţiile programate în perioada 27-30 iunie la Minneapolis.
„Astăzi, obiectivul a fost pur şi simplu să mă simt în largul meu şi încrezătoare în calităţile mele, pentru ca apoi să mă prezint la selecţii şi să trec de această nouă etapă în drumul spre Paris”, a declarat Biles pentru postul NBC la finalul competiţiei.
Duminică, în cea de-a doua sa zi de competiţie după vineri, Biles a reuşit 59,300 puncte dintr-un total de 119,750 puncte, cu mult peste următoarea clasată Skye Blakely (113,850 pct).
„Nici nu puteam fi mai mândră de modul în care concurez în acest moment al anului, construind încredere şi prezentându-mă în faţa publicului pentru a reuşi ceea ce fac la antrenamente”, a mai spus Biles.
Campioana olimpică en-titre în concursul pe aparate, compatrioata sa Suni Lee, s-a clasat pe locul 4, un loc încurajator după ce a suferit de o gravă boală renală care a fost pe punctul de a-i curma cariera.
La JO de la Tokyo, din 2021, Biles s-a retras de la majoritatea probelor, invocând motive legate de sănătatea mintală şi de securitate, scrie Agerpres.