Vreme capricioasă, luni, 3 iunie, cu tempraturi în creștere și disconfort termic accentuat.
Astfel, vremea se va menține plăcută și va deveni călduroasă în a doua parte a zilei, însă treptat se vor semnala înnorări și descărcări electrice, ploi și vijelii, iar vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 – 34 de grade Celsius, în timp ce minimele se vor încadra între 13 – 20 de grade Celsius.
În Transivania, atmosfera va deveni instabilă și vor apărea averse, cu tunete, fulgere și vânt puternic.
Sunt și condiții de grindină, iar maximele ajung la 27-28 de grade Celsius.
În Cluj, vremea va fi călduroasă, cu un cer mai mult înnorat, iar vântul va sufla moderat.
Șanse crescute de precipitații în a doua parte a zilei și pe timpul serii.
Temperatura maximă va fi de 25 de grade Celsius, iar cea minimă de 13 grade Celsius.
În zilele următoare în continuare rămân șanse crescute de precipitații, astfel că vremea își păstrează caracterul instabil, iar valorile termice maxime vor atinge 26-27 de grade Celsius.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro