Grupurile de inițiativă civică din Sectorul 1 organizează duminică, de la ora 16.
00, în Parcul Kiseleff, o dezbatere publică cu candidații la Primăria Sectorului 1.
Întrebările vin de la cetățenii implicați civic, iar cei interesanți vor putea afla de la fiecare candidat soluțiile propuse pentru problemele din Sectorul 1.
La eveniment au confirmat prezența toți candidații la Primăria Sectorului 1: Clotilde Armand, George Tuță, Daniel Tudorache, Liviu Negoiță, Iulian Hătmanu, Ramona Bruynseels și Dan Podaru.
Evenimentul este organizat de Grupurile civice „Părinți de Cireșari”, Kiseleff, Bucureștii Noi, Cișmigiu, Herăstrău și Floreasca, cu sprijinul Fundației Comunitare București, și va dura două ore.
Dezbaterea va fi transmisă live pe pagina de Facebook a grupului civic „Părinți de cireșari” și preluată de HotNews.
ro.
„Doar câteva ore ne mai despart de prima și singura dezbatere electorală din cursa pentru Primăria Sectorului 1, organizată de cetățeni din grupuri civice, Dialog cu cetățenii.
Acest eveniment este crucial pentru a demonstra angajamentul candidaților față de comunitate și pentru a oferi cetățenilor oportunitatea de a cunoaște mai bine proiectele propuse pentru Sectorul 1”, au transmis organizatorii.