Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat vineri că Israelul a propus un nou plan de încetare a focului în Gaza şi a cerut Hamas să accepte noua ofertă, afirmând că este cea mai bună modalitate de a pune capăt conflictului, scrie Reuters.
Biden a prezentat un nou plan de încetare a focului, propus de Israel „Este timpul ca acest război să se încheie şi să înceapă ziua de după”, a declarat Biden.
Noua propunere pe care Biden a prezentat-o vineri este alcătuită din trei etape.
Prima ar fi o încetare a focului cu o durată de şase săptămâni.
În această perioadă, forţele israeliene s-ar retrage din Gaza, iar ostaticii ar fi schimbaţi cu prizonieri palestinieni.
Civilii palestinieni s-ar întoarce în Gaza, inclusiv în partea de nord a acesteia, iar 600 de camioane ar aduce zilnic ajutoare umanitare în Gaza, a declarat Biden.
Vezi mai multe articole din categoria externe În a doua fază, Hamas şi Israelul ar urma să negocieze termenii unei încetări permanente a ostilităţilor.
„Încetarea focului va continua atâta timp cât negocierile continuă”, a spus preşedintele.
Cea de-a treia fază ar include un plan major de reconstrucţie pentru Gaza.
Propunerea a fost transmisă de Qatar către Hamas, a declarat Biden.
Preşedintele a făcut apel la cei din Israel care fac presiuni pentru un război „pe termen nelimitat” să se răzgândească.
El a lansat şi un apel către militanţii Hamas să accepte această propunere.