Pompierii băcăuani intervin vineri pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un depozit de mase plastice din orașul Bacău.
Pompierii au anunţat că incendiul se manifestă violent, cu flacără şi degajări mari de fum.
„Incendiu la un depozit de mase plastice, în municipiul Bacău.
Forţele de intervenţie au ajuns la locul intervenţiei şi efectuează recunoaşterea”, a transmis vineri după-amiază ISU Bacău.
La locul intervenţiei au fost trimise iniţial patru autospeciale de stingere a incendiilor şi o ambulanţă SMURD, ulterior mai fiind trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ.
„A fost emis mesaj RO-Alert pentru populaţia din proximitatea zonei în care se manifestă incendiul, în vederea luării măsurilor de autoprotecţie”, a mai transmis ISU Bacău.