Parcul Central din Cluj-Napoca a fost inundat vineri după-amiază în urma unei ploi torențiale, relatează presa locală.
Atât orașul cât și localitățile din jur s-au aflat sub cod portocaliu de furtună.
Monitorul de Cluj scrie că ploaia intensă a început în jurul orei 15:30 și a continuat cu o intensitate deosebită timp de câteva minute, transformând Parcul Central într-o veritabilă mlaștină.
De altfel, mai multe zone din Cluj-Napoca au fost inundate.
Furtuna le-a dat bătăi de cap și șoferilor clujeni.
„Am primit solicitări pentru scoaterea apei din subsoluri situate pe străzile str.
Eugen Ionesco, str Valea Chintalului și Meteor din municipiul Cluj-Napoca.
La fața locului s-au trimis echipaje cu autospeciale de intervenție.
De asemenea, a fost primită o solicitare privind înfiltrarea apei și deteriorarea a 4 mp de tavan fals de la ultimul nivel al Clinicii de Maxilo-faciale de pe strada Moților, Cluj-Napoca.
La fața locului a ajuns un echipaj cu o autospecială de intervenție.
Un singur pacient a fost mutat din zona afectată, nu sunt persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment”, a transmis ISU Cluj.
Potrivit Știri de Cluj, ANM a emis pentru județul Cluj mai multe avertizări meteo, vineri, inclusiv un cod portocaliu de „averse torențiale care vor acumula peste 35.
.
.
40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii, intensificări ale vântului”.