Fotbalul feminin nu e ceva nou, dar a prins aripi abia acum și începe să umple unele arene de fotbal.
Punctul culminant a fost atins la Campionatul European din această vară, câștigat de Anglia, pe Wembley, în fața a aproape 90.
000 de spectatori.
Pentru un meci de fotbal jucat de fete, a fost ceva nemaivăzut.
Și în România, fotbalul feminin a început să scoată capul din anonimat, ba chiar scoate performanțe mai bune la națională decât cel masculin.
Speranțele vin mai ales de la copii și juniori: numărul fetelor care joacă fotbal a crescut în România de câteva zeci de ori în ultimii ani.
Problema de fond rămâne însă aceeași, peste tot în lume.
Diferențele financiare dintre fotbaliști și fotbaliste sunt colosale, iar acest lucru e o opreliște în calea dezvoltării sportului feminin.
87.
192 de spectatori.
Atâția au asistat la victoria istorică a Angliei în fața Germaniei, în finala Campionatului European de fotbal găzduit de Anglia.
Imaginile cu marcatoarea golului decisiv Chloe Kelly în bustieră au făcut înconjurul lumii.
Gestul ei de bucurie, specifică mai degrabă fotbalului masculin, a spart o parte din prejudecățile publice despre bariera dintre băieți și fete în fotbal, dar a trecut și de lehamitea cu care presa de nișă tratează fotbalul feminin, văzut mai degrabă ca un hobby, decât ca o întrecere profesionistă.
Victoria Angliei nu este una întâmplătoare.
Englezoaicele au făcut progrese remarcabile în ultimele decenii, după ce Federația de Fotbal a construit pas cu pas un sistem care să le ofere condiții cât mai bune.
Asta în contextul în care între 1921 și 1971, fotbalul feminin a fost interzis.
Din anii ’70 până la sfârșitul secolului, prestațiile naționalei britanice de fete nu erau printre cele mai bune.
Schimbarea a venit însă după ratarea Mondialului din 1998.
Atunci, federația engleză a decis să investească tot mai mult în pregătirea și profesionalizarea lotului național de fotbal feminin, după cum arată un reportaj al celor de la The Athletic.
Treptat, jucătoarele au avut parte de tot mai mult sprijin.
În prezent, naționala Angliei are un staff format din 20 de persoane, la fel ca marile naționale masculine ale lumii.
Cel mai important pas, însă, a fost crearea în 2010 a superligii feminine (Women’s Super League – WSL).
Astfel, responsabilitatea profesionalizării fotbalului feminin a fost împărțită de federație cu cluburile.
Citește integral pe Panorama.
ro