Olga Danilovic este revelația ediției din 2024 a turneului de la Roland Garros, sportiva aflată pe locul 125 în clasamentul WTA obținând vineri calificarea în optimile de finală.
>> Roland Garros 2024: Jucătoarea care a eliminat două favorite, în optimi la Paris Jucătoarea din Serbia este însoțită la Paris de iubitul ei Jan Oblak, portar al echipei Atletico Madrid și al naționalei Sloveniei.
Olga a ajuns pe tabloul principal după ce le-a învins pe calificări pe Anca Todoni (179 WTA), Kimberly Birrell (164 WTA) și Astra Sharma (130 WTA), iar până în optimi a eliminat alte trei jucătoare: Martina Trevisan (92 WTA), Danielle Collins (10 WTA) și Donna Vekic (40 WTA).
Primul set al duelului cu Vekic a fost unul de coșmar pentru Danilovic: croata s-a impus după doar 27 de minute de joc, scor 6-0.
Au urmat două seturi în care situația a fost mult mai echilibrată, iar Olga a avut câștig de cauză de fiecare dată: 7-5, 7-6(8).
Donna a servit pentru victorie la 5-4 și la 6-5 în setul decisiv, a condus cu 6-2 în tiebreak-ul setului decisiv (se joacă până la 10), dar a cedat în fața jucătoarei care se află în cea mai bună formă a carierei, după trei ore și opt minute de joc.
The fairytale run continues 🌟Soak it all in, Olga Danilovic 🫶#RolandGarros pic.
twitter.
com/govEU4YAUZDe știut:Grand Slamul de la Roland Garros are loc în perioada 26 mai – 9 iunie.
Campionii en-titre de la Paris sunt Iga Swiatek și Novak Djokovic.
>> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Irina Begu, oaspetele surpriză care o ajută să se relaxeze la Roland Garros și participarea la Jocurile OlimpiceDANILOVIC DREAMIN’ ✨Olga Danilovic is into the fourth round at a Grand Slam for the first time after a three-hour and 8 minute thriller! 👏 #RolandGarros pic.
twitter.
com/3ILkLHtV4ALook at what it means 🥹#RolandGarros pic.
twitter.
com/1PmvOUub9L