Cinci ani de când Papa Francis a fost în România

Spread the love

  Papa Francisc a început în 31 mai 2019, la Bucureşti, o vizită de stat, pastorală şi ecumenică de trei zile, desfăşurată sub genericul „Să mergem împreună!”.

 Suveranul pontif a fost întâmpinat, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, de preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis.

Papa Francisc a fost însoţit la Bucureşti de cardinalii Pietro Parolin, secretar de stat, Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Giovanni Angelo Becciu, prefectul Congregaţiei pentru cauza Sfinţilor, Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale.

La aeroport, papa a mai fost întâmpinat de nunţiul apostolic în România, Miguel Maury Buendia, şi de membri ai Conferinţei Episcopilor din România, în frunte cu Ioan Robu, arhiepiscop-mitropolit de Bucureşti.

La ceremonie a participat şi mitropolitul Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei, reprezentantul patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

De la aeroport, papa s-a deplasat către Palatul Cotroceni, unde a avut loc ceremonia oficială de primire.

De-a lungul drumului de la Aeroportul „Henri Coandă” spre Palatul Cotroceni, papa Francisc a fost salutat de mii de persoane care au aşteptat coloana oficială.

După primirea oficială de la Cotroceni au urmat convorbiri tete-a-tete cu preşedintele Iohannis.

Apoi, suveranul pontif a avut, tot la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă, cu autorităţile politice, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai corpului diplomatic la Bucureşti.

Suveranul pontif a evocat, într-un discurs la Palatul Cotroceni, evoluţiile României de la perioada comunismului până în perioada modernă.

„Adresez salutul meu cordial şi mulţumirile mele domnului preşedinte şi doamnei prim-ministru pentru invitaţia de a vizita România şi pentru amabilitatea cuvintelor de bun venit adresate mie în nume propriu, în numele celorlalte autorităţi naţionale şi al iubitului dumneavoastră popor.

Îi salut pe membrii corpului diplomatic şi pe reprezentanţii societăţii civile adunaţi aici.

Cu iubire fraternă îl salut pe fratele meu Daniel.

Cu reverenţă adresez salutul meu tuturor mitropoliţilor şi episcopilor din Sfântul Sinod şi tuturor credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române.

Îi salut cu afecţiune pe episcopii, preoţii, călugării, călugăriţele şi pe toţi membrii Bisericii catolice, la care vin pentru a-i întări în credinţă şi pentru a-i încuraja în drumul lor de viaţă şi de mărturie creştină.

Mă bucur să mă aflu în frumoasa dumneavoastră ţară, la douăzeci de ani de la vizita sfântului Ioan Paul al II-lea, în momentul în care România – pentru prima dată de când face parte din Uniunea Europeană – deţine în acest semestru preşedinţia Consiliului European.

Momentul acesta este potrivit pentru a avea o privire de ansamblu asupra celor treizeci de ani de când România s-a eliberat de un regim care oprima libertatea civilă şi religioasă şi o izola de celelalte ţări europene şi care, pe lângă aceasta, dusese la stagnarea economiei şi la epuizarea forţelor sale creatoare”, fragmente din discursul papei Francisc de la întâlnirea cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic de la Bucureşti (Sala Unirii, Palatul Cotroceni, Bucureşti, 31 mai 2019)În această primă zi a vizitei în România, papa a avut, la Palatul Patriarhiei, o întâlnire privată cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

De asemenea, suveranul pontif s-a întâlnit cu membrii Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române.

Următorul punct din program a fost vizita la Catedrala Mântuirii Neamului – Catedrala Naţională.

Întâmpinat de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, şi de mii de credincioşi care l-au primit cu aplauze, la sosirea pe esplanada Catedralei Naţionale, suveranul pontif le-a transmis acestora salutul pascal „Hristos a Înviat!”.

În Catedrala Naţională au fost prezenţi, alături de miile de credincioşi, preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu-Tăriceanu şi Marcel Ciolacu, premierul Viorica Dăncilă, membri ai Guvernului şi ai Parlamentului, Custodele Coroanei Române, Margareta, şi principele Radu, preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, alte personalităţi ale vieţii politice, culturale româneşti, de afaceri şi sportive, membri ai corpului diplomatic.

Ceremonia religioasă din Catedrala Naţională s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” în limba latină, urmată de cântări pascale catolice, după care a fost rostită rugăciunea „Tatăl nostru” în limba română şi au fost intonate cântări pascale ortodoxe.

Papa Francisc a plecat de la Catedrala Naţională cu papamobilul, îndreptându-se către Catedrala „Sfântul Iosif”, unde a participat, de la ora 18.

00, la Sfânta Liturghie.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns