Un juriu format din 12 cetățeni din New York l-a găsit pe Donald Trump vinovat de toate acuzațiile care i se aduc.
Dar impactul asupra alegerilor prezidențiale din 5 noiembrie nu a fost încă determinat, potrivit AFP.
Verdictul împotriva fostului președinte republican îi va afecta viitorul pe termen mediu, anul 2025 urmând să înceapă pentru el probabil în Biroul Oval al Casei Albe sau într-o celulă de închisoare.
Procesul a fost reflectat pe larg de presa americană, stârnind numeroase comentarii atât din partea republicanilor, cât și a democraților.
Însă, potrivit analiștilor și sondajelor, impactul asupra unei mari majorități a alegătorilor ar putea fi mult mai moderat.
„Ne aflăm într-un sistem politic hiperpolarizat, în care alegătorii se concentrează pe ceea ce resping, votează împotriva candidatului care le place cel mai puțin, nu pentru cel pe care îl susțin”, explică politologul Nicholas Higgins, de la Universitatea North Greenville.
„În măsura în care acuzațiile erau deja cunoscute pe scară largă și prezentate de tabăra fostului președinte ca un proces politic, puțini alegători vor avea sentimentul că s-au înșelat” după acest verdict, a adăugat el.
Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, este primul fost președinte al SUA care a fost condamnat penal.
Dar este, de asemenea, prima persoană condamnată care este candidat la președinție pentru unul dintre cele două partide majore, ceea ce oferă unghiuri suplimentare de atac pentru campania democrată.
În pofida dezvăluirilor – care implică sex, bani și scandaluri – procesul nu a avut până acum niciun impact asupra sondajelor, lăsându-i pe Donald Trump și Joe Biden la egalitate, dar cu un ușor avans pentru candidatul republican în statele-cheie.
Un sondaj Marist a arătat că o condamnare ar avea un efect redus asupra a două treimi dintre cei chestionați.
Nicholas Higgins a estimat la aproximativ 1% proporția alegătorilor care ar putea vota acum pentru un al treilea candidat sau nu s-ar prezenta deloc la vot, „dar nu ar trebui să ne așteptăm la o schimbare în favoarea lui Joe Biden” din cauza verdictului.
Un alt sondaj, realizat de YouGov pentru Yahoo! News, a evidențiat, de asemenea, interesul foarte relativ al americanilor pentru acest proces: 31% dintre cei chestionați s-au declarat plictisiți de el, în timp ce doar 26% l-au găsit interesant.
Mai mult, doar jumătate dintre ei au considerat că falsificarea conturilor pentru a ascunde plățile este o infracțiune majoră.
Cu toate acestea, alți experți consideră că până și o scădere marginală a numărului de voturi pentru Donald Trump ar putea avea un impact major în cele șase sau șapte state în care se vor decide efectiv alegerile.
„Se va reduce totul la câteva mii de voturi în aceste state, iar o condamnare îl va afecta cu siguranță”, spune Donald Nieman, profesor de istorie la Universitatea Binghamton.
Mai mult, acest verdict ar putea să întărească nucleul de susținători ai lui Donald Trump, dar să îndepărteze alegătorii independenți, crede Jared Carter, profesor la Vermont Law School.
„Iar în cazul unor alegeri strânse în câteva state, acești alegători independenți, probabil republicani moderați, vor face o mare diferență”.
„Dacă vă uitați dincolo de agitația, de titluri și de sprijinul bazei sale de votanți, cred că impactul va fi negativ și l-ar putea costa alegerile”, a adăugat el.
Ray Brescia, profesor la Albany Law School, subliniază că impactul acestui proces ar putea fi întărit de faptul că ar putea fi singurul dintre diferitele procese împotriva candidatului republican care să ajungă la o concluzie înainte de alegeri.
„Este greu de spus câți alegători se vor îndepărta de domnul Trump, dar chiar și o mică variație ar putea avea consecințe uriașe”, spune el pentru AFP.