Irina Begu s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe Linda Noskova, scor 6-4, 6-2.
>> Una dintre cele mai în formă jucătoare din circuitul WTA, eliminată în turul doi la Roland Garros de locul 125 mondial >> Câștigătoare de Grand Slam, eliminată în turul doi la Roland Garros Irina Begu a obținut calificarea în turul trei la Roland Garros.
Jucătoarea clasată pe locul 127 în ierarhia WTA a făcut un nou meci bun pe zgura de la Paris și a eliminat-o pe Linda Noskova, ocupanta locului 29 WTA, în urma unui duel ce a durat o oră și 15 minute.
Cele două se mai întâlniseră în anul 2023 la Indian Wells, iar atunci sportiva din Cehia a avut câștig de cauză.
Pentru calificarea în turul al treilea, Begu va fi recompensată cu un cec în valoare de €158,000 și 130 de puncte în ierarhia WTA la simplu.
Pentru Begu, urmează duel contra câștigătoare duelului dintre Varvara Gracheva (88 WTA) și Bernarda Pera (80 WTA).
Grand Slamul de la Roland Garros are loc în perioada 26 mai – 9 iunie.
Campionii en-titre de la Paris sunt Iga Swiatek și Novak Djokovic.
>> CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS Înfrângerea care ar putea reprezenta renașterea unei multiple campioane de Grand Slam