Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, că problema aprovizionării cu medicamente este „problema întregii UE”, iar accesul neîntrerupt la medicamente al pacienţilor din România se poate realiza în cadrul unui grup de lucru inter-instituţional, format din ministerele Economiei şi Sănătăţii, în calitate de coordonatori.
În replică, Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, publică pe pagina sa de Facebook o listă cu 10 medicamente esențiale care lipsesc doar în România și îl acuză pe Rafila că „a mai oferit familiilor cu copii bolnavi din România un scuipat pe obraz”.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat în şedinţa de Guvern de joi, că „problema aprovizionării cu medicamente este problema întregii Uniuni Europene”.
„Ca urmare, încă de la sfârşitul anului trecut, Comisia Europeană a stabilit ca prioritate crearea unei alianţe pentru medicamentele critice, adică medicamente de uz larg pentru care s-au semnalat discontinuităţi în toate statele membre.
Am participat la reuniunea miniştrilor sănătăţii care a dus la operaţionalizarea acestei alianţe”, a afirmat ministrul Sănătății, citat de News.
ro.
El a adăugat că la nivel naţional, există preocupare pentru două elemente: „Primul este accesul neîntrerupt la medicamente al pacienţilor din România, iar acest lucru se poate realiza în cadrul unui grup de lucru inter-instituţional, cu Ministerul Economiei, alături de Ministerul Sănătăţii, ca şi coordonatori ai acestui domeniu de producţie a medicamentelor, dar şi alte agenţii aflate în subordinea celor două ministere şi ca reprezentanţi ai industriei farmaceutice, ca invitaţi.
Cel de-al doilea element, extrem de important, este cel legat de importanţa majoră a industriei farmaceutice, ca şi contributor la PIB-ul României.
”Potrivit lui Alexandru Rafila, în cadrul acestui grup de lucru se încearcă să se găsească soluţii pe care alte state le-au aplicat, el dând ca exemplu de bună practică Spania, care a dus la încurajarea investiţiilor în acest sector şi crearea unei independenţe în privinţa producţiei de medicamente şi materiei prime, ce vine în mare parte din zona Asiei, India şi China.
„Stabilirea unei independenţe a Uniunii Europene în ceea ce priveşte materiile prime din care se fac aceste medicamente este de asemenea o condiţie esenţială”, a mai spus Rafila.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul va crea un grup de lucru pentru identificarea soluţiilor care să permită accesul pacienţilor la medicamente esenţiale, la preţuri rezonabile.
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, scrie pe pagina sa de Facebook că „domnul Rafila tocmai a mai oferit familiilor cu copii bolnavi din România un scuipat pe obraz: zeci de medicamente nu se gasesc in țară.
Unele de luni de zile, altele de ani.
Astăzi Rafila declară sobru că sunt probleme europene.
”Vlad Voiculescu publică o listă de 10 medicamente „lipsesc din țară, nu și din țările vecine, nu din Europa”:1.
Frisium (Clobazam) 10 mg – Indicații: Tratamentul anxietății și tulburărilor convulsive, în special ca adjuvant în tratamentul epilepsiei.
2.
Bleomicina 15 mg – Indicații: Tratamentul unor tipuri de cancer, inclusiv cancerul testicular, limfoame Hodgkin și non-Hodgkin, și carcinomul scuamos al capului și gâtului.
3.
Cisplatina 1 mg/ml – Indicații: Tratamentul diverselor tipuri de cancer, inclusiv cancerul testicular, ovarian, vezical, al capului și gâtului, pulmonar și al colului uterin.
4.
Folinat de Calciu 10 mg/ml – Indicații: Reducerea toxicității și contracararea efectelor de supradozaj ale antagoniștilor acidului folic, cum ar fi metotrexatul.
Este utilizat și în combinație cu 5-fluorouracil în chimioterapia cancerului colorectal.
5.
Ursofalk 250 mg/500 mg – Indicații: Tratamentul bolilor hepatice colestatice cronice, cum ar fi ciroza biliară primitivă și colangita sclerozantă primară.
Este, de asemenea, utilizat pentru dizolvarea calculilor biliari colesterolici.
6.
Trileptal 300 și 600 mg – Indicații: Tratamentul epilepsiei, inclusiv crizele parțiale cu sau fără generalizare secundară.
7.
Spitomin 5 și 10 mg – Indicații: Tratamentul tulburărilor de anxietate generalizată.
8.
Sabril 500 mg – Indicații: Tratamentul epilepsiei rezistente la tratament, în special crizele parțiale complexe și spasmele infantile (sindromul West).
9.
Vimpat (orice concentrație) – Indicații: Tratamentul epilepsiei.
10.
Ospolot (orice concentrație) – Indicații: Tratamentul epilepsiei.
„Cândva lipsa medicamentelor putea fi raportată pe un site special pus la dispoziție de Ministerul Sănătății în mandatul meu din 2016: medicamentelipsă .
ro – între timp l-au desființat.
PSD și Rafila vă poate minți în față pe toți, inclusiv pe părinții care caută disperați aceste medicamente pentru copiii lor”, mai scrie fostul ministru al Sănătății.