Încărcată până la refuz cu povara presiunii de a fi mare favorită, Iga Swiatek a fost la un singur punct distanță de eliminarea de la Roland Garros, după un meci care ar putea reprezenta renașterea niponei Naomi Osaka (26 de ani) din punct de vedere sportiv.
Iga Swiatek – Naomi Osaka 7-6(1), 1-6, 7-5Cel mai așteptat meci al zilei de pe tabloul feminin de simplu de la Roland Garros le-a adus față în față pe două multiple campioane de Grand Slam: Iga Swiatek (22 de ani – 4 titluri) și Naomi Osaka (26 de ani – de asemenea patru titluri majore).
Partida și-a respectat din plin afișul, meciul fiind unul dintre cele mai spectaculoase de până acum de la această ediție de la Paris.
Cu lecția bine făcută, Naomi a jucat totul pe cartea atacului, cunoscut fiind faptul că dacă Iga reușește să-și ducă adversarele în raliu la mai mult de trei-patru lovituri devine favorită certă.
Sfătuit de Wim Fissette să abordeze schimburile doar cu gândul la a le scurta cât mai mult, nipona a fost prima care s-a expus și care și-a cedat serviciul.
Încurajată de public, fosta lideră WTA din Japonia a revenit și doar tiebreakul a putut să le separe pe cele două: 7-1 categoric pentru poloneză.
Pe măsură ce japonezei au început să-i intre tot mai bine aproape toate loviturile, nivelul liderei WTA a coborât neașteptat.
Iga a comis tot mai mult erori neforțate, nu a mai fost capabilă să ducă la bun sfârșit nici măcar raliurile de pe mediană bazate exclusiv pe forță și a ajuns să nu mai țină pasul cu adversara.
Realitatea din teren s-a văzut și pe tabela de marcaj de pe imensul Chatrier, Naomi ducând partida în manșă decisivă, după ce a câștigat setul al doilea cu 6-1.
Decisivul a fost unul construit după modelul filmelor de acțiune în care cel care pare doborât și aproape de a sucomba își revine pe final miraculos și culege aplauzele întregii săli de cinema.
Iga a coborât în „infern” în setul al treilea, unul în care a fost condusă cu 3-0, 4-1 și 5-2.
Mai mult decât atât, Swiatek a avut de apărat la 4-5 o minge de meci pe serviciul adversarei.
A scăpat cu bine din cel mai greu moment al sezonului și profitând de căderea mentală a adversarei de pe final și-a apropiat o victorie de care părea mai departe decât oricând (7-5, cu revenire de la 2-5).
Naomi ar trebui să ia ce e pozitiv de pe urma acestui meci: a avut-o în mână la Roland Garros pe campioana ultimelor două ediții de la Porte d’Auteuil, cea despre care cei mai mulți specialiști din tenis au spus că va defila pe zgura pariziană.
Osaka a revenit în tenis după unele probleme de sănătate mintală și după ce a născut, iar să o obligi pe Iga să stea pe Chatrier timp de două ore și 57 de minute și să salveze o minge de meci nu este chiar la îndemâna oricui.
Osaka fired bombs left and right today, it’s only fair that one of them earns the Shot of the Day 💥#RolandGarros @naomiosaka pic.
twitter.
com/UQMZH10cYGMai ales într-un sezon în care poloneza a câștigat ultimele două turnee importante (Madrid și Roma) trecând în finală de Aryna Sabalenka, principala rivală din circuit.
În plus, zgura este suprafața pe care Naomi nu a avut mari performanțe până acum în carieră.
Reamintim că nipona a triumfat pe terenuri rapide: la Australian Open (2019, 2021) și US Open (2018, 2020).
C-așa-i în tenis: Naomi a încheiat partida cu mai multe puncte câștigate decât adversara: 114 în dreptul niponei și 109 pentru Iga.
De asemenea, Naomi a stat mult mai bine decât Iga și la capitolul lovituri câștigătoare: 54-37.
Per total, Iga a greșit însă mai puțin: 32 de erori neforțate, spre deosebire de cele 38 ale japonezei.
IGA SWIATEK MIRACULÉE 😮💨Bien bousculée par une Naomi Osaka retrouvée, la double tenante du titre s’en est tirée au terme d’un match grandiose ! #RolandGarros>> Iga Swiatek, în turul trei la Roland Garros 2024 – Revenire incredibilă în setul decisiv >> CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS Schimbările importante observate la ediția din 2024 de la Roland Garros