„Noi nu avem aviație și artilerie. Avem doar tancuri”. Soldații ucraineni dezvăluie marile slăbiciuni ale blindatelor M1 Abrams pe câmpul de luptă

Spread the love

Echipajele ucrainene de soldați care operează tancurile Abrams furnizate de SUA au dezvăluit o serie de slăbiciuni și defecte ale acestor vehicule blindate, ceea ce pune sub semnul întrebării utilitatea lor pe liniile de front în continuă schimbare ale războiului, relatează miercuri CNN.

Livrarea acestor tancuri a fost anunțată de președintele american Joe Biden ca dovadă a „angajamentului durabil și neîntrerupt al Statelor Unite față de Ucraina”.

Jurnaliștii postului american de televiziune au fost primii reporteri care au văzut tancurile M1 Abrams în Ucraina, într-o locație din estul țării, unde erau vizibile aproximativ șase vehicule, ascunse în frunziș.

Echipajele antrenate în Germania spun că vehiculele – principalul tanc de luptă al armatei americane, în valoare de 10 milioane de dolari, folosit în Irak împotriva forțelor lui Saddam Hussein și a insurgenților – nu au un blindaj care să poată opri armele moderne.

„Armura sa nu este suficientă pentru acest moment”, a declarat un membru al echipajului, cu indicativul Joker.

„Nu protejează echipajul.

Pe bune, astăzi acesta este războiul dronelor.

Așa că acum, când tancurile se deplasează, ei (rușii, n.

r.

) încearcă mereu să le lovească”, a spus acesta.

Colegul său, Dnipro, a adăugat că ei – soldații care le operează – au devenit „ținta numărul unu” a rușilor.

„Fără apărare, echipajul nu supraviețuiește pe câmpul de luptă”, a spus el.

Membrii echipajului au arătat postului american de televiziune și încercările lor de a aplica blindaj activ pe un tanc avariat.

Militarii ucraineni au folosit plăci de explozibil plastic care, atunci când sunt lovite de un glonț, detonează și oferă o contraexplozie de protecție.

Toate cele 31 de Abrams desfășurate în Ucraina sunt angajate în apropierea liniei de front din est, potrivit oficialilor din Brigada 47 Mecanizată, care le-a primit pe toate.

Cererea Kievului pentru Abrams, tancuri complexe și grele, a stârnit dezbateri semnificative la începutul anului 2023, deoarece vehiculul american are un lanț de aprovizionare complex.

Unele versiuni funcționează chiar și cu combustibil pentru avioane.

Oficiali ai Pentagonului au declarat în aprilie că Abrams au fost retrase de pe linia frontului din cauza amenințării dronelor de atac rusești, deși Brigada 47 a spus că unele sunt încă în acțiune, în ciuda deficiențelor care au apărut.

O mare parte din linia frontului ucrainean este dominată acum de utilizarea dronelor de atac cu autodistrugere, dispozitive minuscule și precise care pot hărțui infanteria și chiar provoca daune semnificative tancurilor.

Apariția acestor așa-numite drone „First-Person Vision” (FPV), mânuite de soldați care poartă ochelari prin care urmăresc traiectoria aparatelor, a schimbat natura războiului, limitând mișcarea și introducând un nou element de vulnerabilitate pentru vehiculele blindate.

Echipajul ucrainean cu care a discutat CNN a învățat limitele tancurilor Abrams pe calea cea grea, în bătăliile crâncene din jurul orașului Avdiivka, al cărui control a fost preluat în cele din urmă de Rusia în februarie.

Un șofer și-a pierdut un picior când blindajul a fost penetrat.

Cu toate acestea, nu doar inovația tehnică este cea care limitează acțiunea tancurilor, dar se pare că acestea au și probleme tehnice.

Unul dintre ele, parcat sub un copac, era aproape imobil în timpul vizitei jurnaliștilor americani, din cauza unei probleme la motor, spune echipajul, în ciuda faptului că vehiculul tocmai fusese trimis din Polonia.

De asemenea, ucrainenii se plâng de modul în care, pe ploaie sau ceață, condensul poate prăji aparatura electronică din interiorul vehiculului.

Muniția este, de asemenea, o problemă, la fel ca în alte părți de pe linia frontului ucrainean.

Soldații ucraineni spun că par să aibă tipul greșit pentru lupta în care se află.

„Ceea ce avem este mai mult pentru lupte directe tanc contra tanc, ceea ce se întâmplă foarte rar”, a spus Joker.

„Mult mai des acționăm ca artilerie.

Trebuie să distrugi o linie de copaci sau o clădire.

Am avut un caz în care am tras 17 obuze într-o casă și aceasta era încă în picioare”, a povestit soldatul ucrainean.

Performanțele slabe ale tancurilor au fost ironizate de analiștii ruși, care le-au numit „cutii de conserve goale”.

Un model a fost capturat de forțele ruse și, avariat, a fost expus în Piața Roșie.

Echipajul ucrainean și-a mai exprimat frustrarea că tancurile au fost făcute pentru un stil de război al NATO, în care aviația și artileria pregătesc câmpul de luptă înainte ca tancurile și infanteria să avanseze.

Kievul deplânge de mult timp lipsa artileriei și a puterii aeriene.

„Nu ar face-o niciodată”, a spus Joker, despre soldații NATO care întreprind aceleași înaintări pe câmpul de luptă, pe care ucrainenii le fac fără sprijin aerian.

Apoi, Joker a imitat un soldat NATO: „«Chemați aviația, chemați artileria»”, a spus el.

„Noi nu avem aviație și artilerie.

Avem doar tancuri.

Și asta este problema”.

Un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării a declarat pentru CNN că „Ucraina testează și îmbunătățește acum echipamente care nu au fost pregătite inițial pentru războiul nostru”.

„Cerem tuturor țărilor să ne sprijine cu echipamente de orice nivel de capacitate tehnică.

Le folosim pe toate în mod corespunzător”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Decizia lui Biden de a furniza Kievului tancuri Abrams a venit după ce aliații europeni s-au angajat să trimită propriile tancuri de luptă la începutul anului 2023, înainte de contraofensiva eșuată din vara anului trecut a forțelor ucrainene, un pas care era considerat de neconceput cu câteva luni înainte.

Aliații Kievului au renunțat încet-încet la liniile roșii cu privire la ce echipamente militare sunt dispuși să ofere.

Avionale F-16 ar putea ajunge în Ucraina în lunile următoare.

Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul militar al Ucrainei, a declarat luni că a semnat documentele inițiale pentru a permite Franței să trimită instructori militari în țară care să încerce să remedieze problema urgentă de lipsă de soldați ucraineni de pe linia frontului.

Ministerul francez al Apărării a refuzat să confirme planul, dar a transmis că acesta, precum și alte idei, au fost discutate de mult timp.

Măsura ar marca o escaladare semnificativă a implicării Occidentului în război, aflat acum în al treilea an.

Pentru echipajele de pe tancurile Abrams, însă, fiecare întârziere în ceea ce privește echipamentul sau asistența costă viețile prietenilor.

„Am o singură întrebare”, a spus Joker despre ajutorul militar american.

„De ce durează atât de mult și (vine) parțial? Pierdem timp.

Este moartea pentru noi”, a mai afirmat el.

Lasă un răspuns