Telescopul spaţial european Euclid a descoperit şapte noi planete „orfane”, corpuri cereşti solitare care plutesc în derivă în spaţiul interstelar, fără să aibă nicio legătură cu o stea, informează agenția AFP, citată de Agerpres.
Spre deosebire de Terra, pe aceste planete nu există zi, noapte, nici luni sau ani.
Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă sunt de părere că unele dintre ele ar putea găzdui forme de viaţă, iar numărul lor ar fi de câteva miliarde într-o galaxie.
Descoperirea noilor planete „orfane” a fost anunţată vinerea trecută într-un studiu ştiinţific publicat pe platforma arXiv.
org, cu puţin timp înainte de anunţul referitor la noile imagini şi date obţinute cu ajutorul telescopului Euclid.
Aceste planete rătăcitoare, giganţi gazoşi, fiecare cu o masă de cel puţin patru ori mai mare decât cea a lui Jupiter, au fost descoperite în Nebuloasa Orion, o pepinieră stelară situată la aproximativ 1.
500 de ani-lumină de Pământ.
Ele sunt „doar vârful aisbergului”, a declarat astronomul spaniol Eduardo Martin, autorul principal al studiului.
Însă depistarea lor echivalează cu „căutarea acului în carul cu fân”, a adăugat el, deoarece aceste planete nu reflectă lumina unei stele apropiate.
Cele şapte planete de acest tip observate de telescopul Euclid au avantajul de a fi mai calde şi, aşadar, de a produce o radiaţie care a facilitat descoperirea lor.
Telescopul Euclid, lansat în spaţiu anul trecut, a confirmat existenţa a zeci de alte planete „orfane”, detectate anterior.
Cercetările ştiinţifice au sugerat că pentru fiecare stea există aproximativ 20 de planete rătăcitoare, care nu fac parte din niciun sistem stelar.
Acest lucru înseamnă că ar exista câteva miliarde de astfel de planete în Calea Lactee şi un număr incalculabil la nivelul întregului Univers.
Lansarea în 2027 a telescopului spaţial Roman, dezvoltat de NASA, ar putea contribui la calcularea cu un grad mai mare de precizie a numărului lor.
Aceste corpuri cereşti stranii îi evocă lui Gavin Coleman, astronom la Universitatea Queen Mary din Londra, un „sentiment de mirare şi de mister”.
„Cu toţii am crescut văzând Soarele pe cer, ceea face să fie fascinant să ne gândim la o planetă care pluteşte în derivă în spaţiu fără nicio stea la orizont”, a adăugat el.
Unele dintre ele nu sunt însă chiar atât de singure.
Dintre cele peste 20 de planete „orfane” confirmate de telescopul Euclid, cel puţin patru ar fi planete binare, adică orbitează una în jurul celeilalte.
Eduardo Martin consideră că „unii dintre vecinii noştri cei mai apropiaţi sunt fără îndoială planete orfane”.
Fără a beneficia de razele unei stele apropiate, aceste corpuri cereşti au reputaţia de a fi extrem de reci, având o suprafaţă îngheţată.
Căldura indispensabilă pentru susţinerea unor forme de viaţă ar trebui să provină, aşadar, din interiorul planetelor.
Un bun exemplu în acest sens este Neptun, un gigant acoperit de gheaţă, a cărui temperatură la suprafaţă este asigurată în principal de energia furnizată de nucleul său.
Dar chiar şi în cele mai bune condiţii, izolarea extremă a planetelor „orfane” nu ar putea să permită decât existenţa unor forme de viaţă bacteriene sau microbiene, afirmă Gavin Coleman.
Cum ar fi cele care prosperă pe fundul oceanelor Pământului, în apropierea gurilor geotermale, în întuneric total.
Această existenţă solitară s-ar putea să nu fie chiar atât de nocivă.
Pentru că „apropierea de o stea are dezavantajele sale”, a remarcat coautorul studiului, Christopher Conselice, profesor de astronomie extragalactică la Universitatea Manchester din Marea Britanie.
Cu un astfel de dezavantaj se va confrunta şi Terra, atunci când va fi arsă sau absorbită, peste 5 miliarde de ani, de un Soare care se va transforma într-o gigantă roşie.
Planetele „orfane” nu au astfel de griji.
„Aceste corpuri cereşti vor trăi veşnic.
Dacă temperaturile glaciale nu vă deranjează, aţi putea supravieţui acolo pentru totdeauna”, a spus Christopher Conselice.
Studiul realizat cu ajutorul datelor furnizate de telescopul Euclid a sugerat mai multe ipoteze privind formarea planetelor „orfane”.
Unele s-ar putea forma la frontierele unui sistem stelar înainte de a se desprinde de acesta pentru a pluti singure în spaţiu.
Însă studiul preconizează că un număr mare dintre ele ar putea să formeze ca nişte „produse secundare naturale” ale formării stelelor, afirmă Christopher Conselice.
Ar putea exista „o legătură foarte puternică între stele şi planete prin intermediul procesului lor de formare”, a adăugat profesorul britanic.
