Revelația anului în WTA explică de ce se va retrage la finalul sezonului: „Mă confrunt cu două boli cronice”

Spread the love

Danielle Collins a surprins lumea tenisului anunțând la Australian Open că sezonul 2024 va fi ultimul pentru ea în circuitul WTA.

Ultimele luni au fost excelente pentru sportiva americană pe terenul de tenis, dar aceasta a afirmat că nu se va răzgândi în privința retragerii din sportul alb.

În vârstă de 30 de ani, Collins s-a impus în 36 de meciuri în acest an (a pierdut de 10 ori), a câștigat două turnee (Miami și Charleston) și a revenit în Top 10 mondial.

Americanca se află pe locul 4 în clasamentul WTA Race (pentru Turneul Campioanelor), doar Iga Swiatek, Aryna Sabalenka și Elena Rybakina adunând mai multe puncte decât ea în 2024.

>> CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS Schimbările importante observate la ediția din 2024 de la Roland GarrosÎntr-un articol publicat de BBC Sport, Danielle a explicat că-și dorește o familie și timpul nu este de partea ei, având în vedere faptul că se confruntă cu două boli cronice.

„Multă lume a fost surprinsă de decizia mea de a mă retrage acum, când obțin cele mai importante rezultate din cariera mea.

Dar pentru mine este foarte important să închei într-o notă pozitivă.

Voi împlini 31 de ani la sfârșitul anului și unul dintre cele mai mari obiective ale mele în afara tenisului este să am o familie.

A putea avea o familie este o provocare pentru o femeie atunci când cariera ta depinde de corpul tău.

În mod special, ar fi dificil să te gândești să joci tenis în timp ce ești însărcinată.

La toate acestea se adaugă faptul că mă confrunt cu două afecțiuni cronice: artrita reumatoidă și endometrioza, care pot afecta fertilitatea și capacitatea de a avea copii.

Unele cercetări estimează că până la 30-50% dintre femeile cu endometrioză se confruntă cu infertilitatea, iar timpul nu este nici el de partea mea.

Am la dispoziție o fereastră mai mică pentru a rămâne însărcinată și sper că se va întâmpla.

Sunt, de asemenea, introvertită și îmi place să stau mai ales acasă.

Mi-a plăcut mult experiența mea de a fi jucătoare profesionistă de tenis și de a călători prin lume.

Tenisul mi-a oferit posibilitatea de a avea atât de multe experiențe incredibile, multe dintre ele nu ar fi fost posibile pentru mine altfel.

Dar sunt pregătită pentru următorul capitol” – Danielle Collins, citată de BBC Sport.

Jucătoarea americană a afirmat că o deranjează atunci când toate discuțiile din jurul ei au legătură cu tenisul și spune că oamenii „nu știu cu adevărat prin ce trece”, deși a încercat de mai multe ori să explice.

„Într-o conferință de presă de acum câteva zile cineva a spus ‘Ce te-ar putea face să te răzgândești?’.

M-am trezit explicând încă o dată cum am suferit mai multe operații și am consultat mai mulți medici profesioniști.

Am fost sfătuită de medici că drumul meu spre sarcină ar trebui să înceapă cât mai curând posibil, având în vedere gravitatea endometriozei mele.

Prin această experiență am descoperit că majoritatea oamenilor nu sunt foarte empatici față de luptele prin care trec alții.

Pe de altă parte, am găsit un sprijin incredibil prin intermediul diferitelor grupuri și de la alte femei care s-au confruntat cu endometrioza.

Iubesc tenisul și multe dintre lucrurile pe care le are de oferit.

Dar să joci tenis profesionist oferă unele provocări de care nu cred că toată lumea este conștientă.

Călătoriile sunt incredibil de solicitante și nu ai parte de o viață normală.

Nunțile, înmormântările, petrecerile burlăcițelor sunt lucruri pe care le-am ratat.

Am petrecut destul timp trăind în camere de hotel – de multe ori, camere de hotel nu foarte frumoase.

Am petrecut multe zile în care m-am simțit tristă, mi-au lipsit prietenii și familia, m-am simțit izolată, am avut anxietate de separare fiind departe de câinele meu și nu m-am bucurat că nu am putut trăi o viață normală.

A fi jucător profesionist de tenis și a fi singur sunt lucruri care de multe ori se împletesc inextricabil.

Întotdeauna am privit tenisul ca fiind ceea ce fac și nu ceea ce sunt.

Întotdeauna am știut că îmi doresc o carieră scurtă, dulce și memorabilă” – Danielle Collins.

Danielle Collins este calificată în turul doi la Roland Garros 2024, fază a competiției în care o va întâlni pe Olga Danilovic (125 WTA / Serbia).

Născută pe 13 decembrie 1993, la St.

Petersburg (Florida), Danielle Rose Collins a fost cel mai sus în clasamentul WTA pe locul 7 (pe 11 iulie 2022) și a câștigat patru titluri WTA la simplu (San Jose 2021, Palermo 2021, Miami 2024, Charleston 2024) și unul la dublu (Charleston 2023, a făcut echipă cu Desirae Krawczyk).

Cele mai bune rezultate la turneele de Grand Slam: Australian Open (finala în 2022 – învinsă de Ashleigh Barty), Roland Garros (sferturi în 2020), Wimbledon (turul trei în 2019), US Open (optimi în 2022).

A înregistrat 262 de victorii și 149 de înfrângeri.

A câștigat doar din premiile din tenis $8.

591.

346.

Lasă un răspuns