”În ceea ce privește conformitatea propunerii legislative cu documentele de politici publice în vigoare, precizăm că nu au fost identificate strategii, programe sau alte tipuri de asemenea documente”.
Am dat peste această frază în avizul pe care Direcția generală legislativă, direcția proceduri, sinteză, studii și evidență legislativă, Serviciul tehnic legislativ l-a acordat propunerii numite ”Protejarea cotei unice de impozitare în România pentru următorii 10 ani”.
Mi s-a părut de o ironie amară (involuntară) acest aviz tehnic, numit chiar așa ”Evaluare primară” și care sec a căutat și nu a identificat! Evaluarea oficială adevăr grăiește și, în acest mod involuntar, politicienii tocmai au aflat care e treaba cu propunerile lor fiscale – sunt pe lângă orice strategie sau ceva asemănător.
Să începem chiar cu această tentativă de .
.
.
protejare a cotei unice.
Titlul mi se pare total nefericit, sună aproape mistic, ca o ideologie.
.
.
Și o spun ca unul care rămân pe poziția pragmatică că putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat? (aici, opinie-răspuns către PSD – 2021), care vede în continuare valabile semnele statistice că trecerea la impozitarea progresivă ar fi o loterie, o reformă făcută de formă (aici, opinie din 2017).
Pe scurt, suntem în așteptarea momentului când va putea fi înlocuită cota unică (aici opinie CCF – 2022), dar să vii să dai în scris la modul simplist, fără o conexiune cu o strategie clara si niște obiective precise (si sa te aștepți ca lumea sa creadă) că acest moment nu va putea să vină mai repede de 10 ani, că oricum Ministerul Finanțelor nu termină digitalizarea… asta n-o mai înțeleg și nu mi se pare deloc că ar fi din categoria acelei predictibilități fiscale așteptate de investitori, cum clamează autorii propunerii.
Credeți, dumneavoastră, stimați politicieni, că acești investitori de bună credință – că e corporație sau IMM care extinde un centru de producție sau doar cetățeanul care vrea să-și cumpere o casă nouă – nu știu să silabisească în Codul Fiscal: se pot introduce oricând (nici măcar nu mai trebuie formal minimum șase luni de zile), ”impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, elimina sau reduce facilitățile existente, în situații extraordinare de procedură de deficit bugetar excesiv constatate potrivit tratatelor Uniunii Europene și regulamentelor subsidiare agreate la nivel european” (art.
4, alin 4, CF, amintit și de Consiliul Legislativ, în avizul său negativ acordat propunerii în cauză).
Apropo, în ciuda acestui an super-electoral, chiar suntem singurul stat european aflat în procedură formală de deficit excesiv (care oferă premisele ideale pentru excepții).
Și asta nu de ieri, ci de patru ani.
Și nu cred că lucrurile se vor schimba până prin 2033! In acest context si judecând după modul in care lucrurile se petrec de mulți ani (cu modificări la modificări care se succed într-un ritm susținut), oare cine poate lua de bun un angajament pe 10 ani?În închipuirile despre ce ar vrea să audă investitorii, probabil că ar trebui inclusă și recenta asumare politică pe modificarea Legii de combatere a evaziunii fiscale.
Sigur, a făcut vâlvă plafonul de un milion de euro prejudiciu datorat bugetului de stat care dacă e acoperit integral plus 15 %, atunci nu sunt sesizate organele de urmărire penală/ dacă este acoperit integral plus 25% fapta nu se pedepsește etc.
Judecând obiectiv, poate fi argumentat ca vechiul plafon de 100.
000 de euro, existent încă din 2005, ar fi avut nevoie de o actualizare.
Care trebuia sa fie noua valoare este un răspuns mai greu de oferit, însă, orișicât 100.
000 de euro nu mai înseamnă același lucru într-o țară unde PIB a crescut de câteva ori.
Cum s-ar spune, e vorba de flexibilitate și pragmatism, doar asta vor să audă investitorii, nu? Vor să audă asta, dar … un pic altfel! Vor să audă că există un sistem fiscal, cu taxe, dar și proceduri coerente! Vor, spre exemplu, să audă ce așteaptă de 20 de ani – că administrația română e suficient de puternică încât să i se permită să intre într-un acord-angajament cu plătitorul de taxe.
(aici, opinia ”Vreau un Fisc puternic: flexibil, unde e posibil, strict unde e necesar” – 2022).
Se poate găsi aici o analiză comparativă a modului cum sunt incriminate în marile economii prejudiciile fiscale.
Există o întrebare care sună chiar așa – este posibilă încheierea unui acord la nivel administrativ/penal cu autoritatea fiscală/autoritățile judiciare? Și răspunsul este cu adevărat unul flexibil, pentru că ține, ca s-o spunem pe românește, de cât de mult se poate întinde coarda.
Adică nu e vorba neapărat de un prag, cât de comportamentul agresiv al respectivului contribuabil – ascunde probe materiale, falsifică acte, astfel că în mod deliberat și dovedit urmărește frauda? Atunci asta trebuie combătut la rădăcină, iar după practica altor administrații mari, și dacă e vorba de un prejudiciu de sub 100.
000 de euro, în asemenea cazuri extreme trebuie aplicată o lecție penală, să nu se întindă plaga!În rest, e perfect legitim să nu urmărești frauda și, totuși, să nu te înțelegi cu Fiscul! Administrațiile moderne înțeleg această realitate și, tocmai de aceea caută, mai pragmatic, să încheie înțelegeri prealabile cu investitorii când e vorba de tranzacții, în mod obiectiv, interpretabile.
Nu putem nega că, în cadrul precar pe care îl are acum la dispoziție (a se vedea eșecul anunțat al proiectul monitorizare orizontală), ANAF reușește să încheie acorduri de tip SFIA (soluție fiscală anticipate) sau APA (acorduri de preț în avans).
Dar ce poate să facă când se mai trezește iar cu un text de lege venit de la sus, de la nivelul politic, care-i spune, din start: ”constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare sau cu amendă nereținerea impozitelor și sau contribuțiilor, pentru care perceperea se realizează prin mecanismul reținerii la sursă”! Colegii mei de la CCF au prezentat pe larg despre câte probleme tehnice ridică nedefinirea clară a ce înseamnă nereținerea la sursă și că, obiectiv vorbind, nu poți avea incriminare penală acolo unde ai interpretare administrativă.
Dar.
.
.
noi spunem, noi auzim.
Problema e că dacă politicienii se tot joacă de-a dialogul, atunci nici să nu aibă pretenții ca plătitorii lor de taxe nu pricep, în ruptul capului, povestea cu stabilitatea sau flexibilitatea! Va veni însă o vreme când joaca se va termina și probabil că dialogul real și realist nu va mai putea fi amânat.
Să ne dorim, cu toții, să nu fie prea târziu! N.
red: Adrian Luca este unul din primii specialiști din România în domeniul prețurilor de transfer, participant la introducerea în legislația națională a standardelor OCDE în materie.
Este Prim-vicepresedinte al Camerei Consultantilor Fiscali si unul dintre cei cinci membri propusi de Romania in Comisia europeana de arbitraj pentru eliminarea dublei impuneri in relatia dintre partile afiliate.
Sursă foto: Dreamstime.
com
