Dragă Augustin, toate acele propoziții ce, în opinia mea, sunt necesare pentru a susține ideea că ordinea spontană este mereu covârșitor preponderentă în Occident și pe care le voi aminti pe scurt aici sunt prezente în teoria hayekiană.
Vei înțelege din această secțiune și din următoarea cum noi oamenii ne-am achiziționat mintea și ce mecanism am descoperit pentru ca societatea să poată avea capacitatea de a rămâne sitematic rațională.
Ponderea preponderent covârșitoare a ordinii spontane în societatea occidentală este o condiție necesară pentru ca această capacitate să persiste.
Teoria socio-economică hayekiană este centrată pe două procese spontane esențiale care au loc în societate.
Primul, pe care Hayek îl are în minte permanent, pe care îl explică doar ocazional în prima parte a vieții, dar pe care îl dezvoltă mai ales în a doua parte a vieții sale, este cel al evoluției spontane a regulilor (instituțiilor) pe care se bazează societatea, scrie Lucian Croitoru pe blogul personal.
Al doilea proces, asupra căruia se concentrează în analizele economice încă din anii 1930, este cel al ordinii spontane a acțiunilor, adică ordinea pieței ce apare în urma acțiunii umane.
Ambele procese sunt fundamental determinate de ignoranța noastră referitor la aspectele particulare din societate[22].
Hayek a numit pe 23 martie 1966 aceste două procese „idei gemene ale evoluției și ale formării spontane a unei ordini”, deși nu a oferit o explicație sistematică pentru a înțelege clar în ce sens cele două idei sunt gemene.
Aceasta a dat naștere unor dezbateri referitor la conținutul acestei idei, la claritatea conceptului de evoluție și chiar la ideea că putem vorbi de două teorii diferite ale lui Hayek[24], dar acele dezbateri nu aduc nicio clarificare referitor la implicațiile pentru analiza economică.
Pentru scopul acestei analize, ceea ce contează este că ambele procese spontane sunt esențiale pentru înțelegerea funcționării pieței ca fenomen neintenționat (a societății ca ordine spontană), dar rolul lor este diferit, iar unii autori vorbesc de o anumită cauzare a celui de-al doilea de către primul[25].
În esență, instituțiile sociale, ca rezultat ordonat al acțiunii umane, dar nu al proiectării umane, apar în urma unui proces spontan de achiziție a unui sistem de reguli de bună conduită.
Procesul de achiziție este lent și extins în timp, pentru că regulile propuse de unii inovatori intră în competiție cu alte practici și reguli, iar oameni aflați la distanță în timp și spațiu fac ajustări fine până când unele reguli și practici sunt recunoscute individual de tot mai mulți oameni și ajung să formeze sistemul de reguli ce ghidează comportamentele.
Hayek ne avertizează în mod repetat că „nu orice sistem de reguli de comportament individual va produce o ordine generală a acțiunilor unui grup de persoane”[26], ci numai acele reguli de comportament „care conduc la formarea unei ordini mai eficiente pentru întregul grup, pentru că astfel de grupuri vor prevala în raport cu altele”[27].
Acest sistem de reguli descoperite asigură condițiile ca oamenii, inevitabil ignoranți referitor la totalitatea faptelor pe care se sprijină societatea, să poată anticipa comportamentele celorlalți, astfel că foarte multe dintre anticipațiile lor se realizează pentru că ei acționează ghidați de acele reguli.
Ca să poată impregna comportamentele și anticipațiile, acest sistem de reguli trebuie să fie credibil, iar credibilitatea sa vine de la „înțelepciunea” dobândită în procesul spontan în cauză, pe care fiecare o recunoaște în acest sistem.
Această înțelepciune este dobândită în urma rezolvării a nenumărate probleme care au stat în calea apariției sistemului de reguli.
Este înțelepciunea care apare pentru că procesul spontan de selecție a regulilor „a putut ține cont de mai multe circumstanțe factuale decât ar putea percepe fiecare persoană”[28].
Ceea ce mă interesează să subliniez din perspectiva scopului acestui eseu este faptul că această înțelepciune nu acționează în primul rând pentru a descoperi și rezolva noi probleme, ci pentru a ne informa cum să ne comportăm pentru a rezolva probleme noi pe care le descoperim atunci când acționăm într-un anumit mediu la care acele reguli generale sunt adaptate.
„Acest tip de ‘cunoaștere a lumii’ care este transmisă din generație în generație va consista astfel într-o mai mare măsură nu din cunoaștere a cauzei și efectului, ci din reguli de conduită adaptate la mediu și acționând ca informații despre mediu, deși nu spun nimic despre el”[29].
Cunoașterea încorporată în tradiție ne informează referitor la cum trebuie să utilizăm cunoașterea noastră individuală ce se referă într-o mare măsură la relații cauză-efect pentru procurarea mijloacelor (producția de bunuri și oferirea de servicii) de care avem nevoie pentru atingerea scopurilor noastre ultime.
Celălalt proces, și anume cel de formare a ordinii sociale ca rezultat ordonat neplanificat, adică a ordinii abstracte a acțiunilor, sau mai simplu spus, însăși ordinea pieței, apare atunci când oamenii acționează liber, utilizând propria cunoaștere, dar ghidați de regulile abstracte de conduită apărute spontan, pentru a răspunde la modificarea „condițiilor factuale ale mediului”.
Hayek spune clar că „o societate a animalelor sau a oamenilor este întotdeauna un număr de indivizi urmând astfel de reguli comune de comportament (reguli descoperite și credințe morale-n.
n) ce, în circumstanțele în care ei trăiesc, vor produce o ordine a acțiunilor (subl.
n)” [30].
Ceea ce fac regulile comune de comportament este să creeze un „sistem abstract de relații” între „activități spontane ale indivizilor”, care depind foarte mult de schimbarea circumstanțelor (naturale, impulsuri emoționale etc).
Este foarte important să subliniez în acest punct că, din perspectiva ordinii abstracte a acțiunilor, atunci când afirm că economiile occidentale au din ce în ce mai mult un caracter de piață, afirm cu alte cuvinte că în aceste economii, fie apar noi relații abstracte între activitățile spontane individuale, fie se rafinează cele existente.
În final, aceasta înseamnă o creștere a complexității ordinii astfel produse, care reflectă, mai degrabă neliniar, creșterea cunoașterii firmelor și consumatorilor și detaliile mereu în creștere ale ordinii sociale.
Această modificare a circumstanțelor este esențială atât pentru formarea ordinii sociale, cât și pentru formele concrete în care aceasta se manifestă.
Continua schimbare a circumstanțelor apare pentru că fiecare urmărește realizarea planului sau planurilor sale, ghidat de regulile învățate (descoperite în procesul cultural selectiv), sau pentru că există agenții care intervin în ordinea pieței.
Schimbarea circumstanțelor creează probleme în realizarea planurilor fiecăruia, astfel că fiecare este nevoit să descopere cunoașterea de care are nevoie, în plus față de cea pe care o avea la inițierea planurilor, pentru a continua, ghidați de regulile învățate ale tradiției.
Hayek spune: „fiecare persoană va descoperi ce știe sau ce poate găsi numai când se confruntă cu o problemă” [31].
Acest proces de descoperire este la baza creșterii cunoașterii firmelor și gospodăriilor[32].
De asemenea, continua schimbare a circumstanțelor la care sistemul de reguli este adaptat pentru a servi ordinea pieței, face necesară refacerea compatibilității dintre regulile învățate generale de comportament, astfel încât să poată fi reduse/atenuate elementele nesatisfăcătoare ale ordinii pieței.
În consecință, putem spune că nu atât utilizarea cunoașterii disponibile, cât cea descoperită în procesul rezolvării problemelor apărute în calea îndeplinirii proiectelor individuale contribuie la extinderea și rafinarea relațiilor abstracte necesare pentru coordonarea reciprocă a acțiunilor individuale.
Acest proces de coordonare este ceea ce face piața, iar desfășurarea lui în acest fel face necesară dezvoltarea de noi relații abstracte pentru a coordona tot mai multe acțiuni individuale spontane.
În acest proces, fiecare este permanent informat de tradiția de reguli și credințe morale referitor la restricțiile (limitele) generale și abstracte peste care acțiunile individuale nu trebuie să treacă, pentru ca ordinea să persiste, sau ce acțiuni sunt necesare pentru ca ordinea să fie refăcută dacă a fost alterată de elemente care nu-i aparțin.
Din perspectiva temei pe care o discut aici – și anume că economiile occidentale sunt tot mai mult o ordine a pieței, chiar dacă o parte a lor, de asemenea în creștere, este proiectată în mod rațional – este important să clarific două aspecte referitor la cele două procese.
Unul dintre aceste aspecte se referă la relația dintre regulile învățate și regulile proiectate și la cum natura diferită a celor două tipuri de reguli contribuie la prevalența covârșitoare a ordinii spontane asupra ordinii proiectate.
Celălalt aspect se referă la relația de feed-back dintre ordinea socială și tradiția de reguli învățate.
Referitor la primul aspect, este important să notăm că partea ordinii sociale care este proiectată în mod deliberat, prin reguli concepute în acest scop, constă în relații între acțiunile individuale care nu sunt neapărat rezultate spontane deși, așa cum am menționat, Hayek arată că în mod necesar vor fi generate și relații spontane.
Acele relații spontane astfel create sunt ghidate tot de regulile învățate ale tradiției.
Raportul în care se află regulile proiectate deliberat cu regulile învățate ale tradiției este, în ultimă instanță, un raport între artificial și, respectiv, natural.
Afirmația că partea proiectată a ordinii nu poate fi partea principală a ordinii sociale în economiile occidentale și nici nu poate ajunge să fie preponderentă dacă nimeni și nicio regulă nu intenționează să producă acest rezultat, este, în esență, o consecință a acestui tip de raport care există în mod obiectiv între regulile proiectate și regulile învățate.
Aceasta înseamnă, într-adevăr, că prin acțiunile noastre politice introducem în societate, chiar dacă nu suntem pe deplin conștienți de acest lucru, principii.
Dar aceste principii sunt total diferite de principiile obiective pe care le reflectă în cea mai mare parte regulile învățate.
În consecință, în regulile proiectate (adică în politici) putem să introducem fie principii obiective, care fac politicile compatibile cu tradiția de reguli învățate, fie principii a căror existență nu este obiectivă, ci doar reflectă o anumită regularitate de comportament al unei agenții, adică o acțiune sistematică a sa, ce țintește delibarat la schimbarea unei părți (nu în întregime) a ordinii spontane.
Conflictul dintre regulile proiectate și cele învățate va reflecta conflictul dintre cele două tipuri de principii.
Acest conflict va produce aspecte nesatisfăcătoare care vor genera necesitatea ca regulile proiectate să fie ajustate aproape în permanență.
Rezultatul va fi acela că o ordine proiectată va fi înlocuită cu o altă ordine proiectată, nu că ordinea proiectată se va extinde permanent.
Astfel, în timp ce ordinea produsă prin urmarea regulilor stabilizatoare și echilibrante ale tradiției este o ordine naturală, mereu în expansiune sub influența multor factori, între care creșterea cunoașterii firmelor și gospodăriilor joacă un rol central, ordinea produsă de regulile proiectate este instabilă pentru că regulile sunt produse cu scopul general de a reduce sau elimina din economie aspecte nesatisfăcătoare pe care chiar ele ajung să le producă neintenționat, ceea ce face necesare alte intervenții prin noi reguli proiectate și așa mai departe.
Probabil că ideea că regulile tradiției și, prin intermediul lor, chiar relațiile abstracte care apar între acțiunile umane ghidate de ele sunt legi naturale (în sensul că reflectă operarea unor principii obiective cărora acțiunea umană nu i se poate sustrage) nu este chiar la îndemână în detaliu nici pentru unele elite, nici pentru elita conducătoare, căci viziunea comună este aceea că societatea este proiectată de om, dacă nu în întregime, atunci cu siguranță pentru cea mai mare parte.
Această credință eronată apare deoarece foarte mulți oameni cred, seduși de raționalismul constructivist, că rațiunea ne poate spune cum am putea face societatea noastră mai bună[33].
Mai precis, ei cred că relațiile abstracte generate de tradiția de reguli și credințe morale atunci când omul acționează liber pentru atingerea scopurilor personale sunt o barieră impenetrabilă în calea instituirii unor obiective bine definite pe care societatea în ansamblu ar putea să le atingă dacă fiecare persoană rațională ar urma un set de reguli proiectate pentru atingerea acelui obiectiv comun.
Justiția socială este un bun exemplu de un astfel de obiectiv în numele căruia o serie de reguli învățate ar trebui înlocuite cu reguli proiectate.
În viziunea lor, rațiunea nu trebuie să fie externalizată în relații abstracte ale pieței, căci ea are în principiu (în sine) puterea de a rămâne impenetrabilă la impulsurile noastre ne-raționale și poate cuprinde societatea în întreaga ei complexitate, pentru a atinge obiectivul și a-l menține.
Astfel, ei nu pot vedea de ce avem nevoie ca rațiunea noastră să ia forma regulilor abstracte ce apar când acționăm liber și informați de reguli generale învățate, în locul unor reguli cu scop proiectate „științific”.
Și, ca o consecință, în viziunea lor, regulile mai vechi, aparținând tradiției de reguli descoperite și de credințe morale ar putea fi reproiectate sau înlocuite cu reguli proiectate cu totul noi pentru a face o ordine socială mai bună.
Hayek a arătat în mod repetat că la această viziune constructivist-raționalistă referitoare la puterea rațiunii de a ne ghida în proiectarea unei ordini sociale s-a ajuns printr-o interpretare neadecvată a noțiunii de „natural” din dihotomia „natural”-„artificial” moștenită de la grecii antici și printr-o contrapunere a noțiunii de evoluție naturală noțiunii de evoluție culturală[34].
În sensul originar, „natural” înseamnă „orice a crescut spontan și nu a fost deliberat proiectat de o minte”[35].
Printr-o abordare endosomatică însă, „natural” a devenit echivalent cu „instinctual”, „înnăscut”, produs al „pasiunii”, iar „artificial” a devenit „proiectat”, obiect al rațiunii.
În mod particular, pentru raționalismul constructivist, așa cum am menționat deja, rațiunea este o super-putere ce nu poate fi infiltrată de impulsuri ne-raționale, neavând nevoie să fie externalizată în relații abstracte.
Hayek[36] a explicat însă că evoluția culturală este un proces distinct care „stă între instinct și capacitatea de proiectare rațională”, dar având în vedere că „moralele noastre (regulile de bună conduită învățate – n.
n) s-au răspândit spontan”, atunci „ele sunt perfect naturale… și ar fi potrivit să numim astfel de reguli tradiționale ‘legi naturale’”, iar „noi ar trebui să recunoaștem că există două procese de evoluție distincte (genetic și cultural-nota mea) – amândouă fiind procese perfect naturale”[37].
Având aceste lucruri clarificate, se poate spune că cei ce cred că tradiția de reguli trebuie înlocuită cu reguli inventate (proiectate) se află, în fapt, în poziția incredibilă de a afirma că, în domeniul social, prin rațiune putem suprima legi ale naturii, chiar dacă ei nu cred că acest lucru se poate întâmpla în alte părți ale universului nostru cunoscut.
Altfel spus, ei cred că regulile proiectate pot înlătura pe scară largă regulile naturale ale tradiției și relațiile naturale abstracte care formează piața, adică pot schimba natura societății.
Dar, ceea ce nu înțeleg ei este că, dată fiind inteligența și cunoașterea fiecăruia, relațiile abstracte ce formează structura pieței dau naștere capacității de gândire sistematic rațională a societății[38], exact pentru că sunt impermeabile la impulsuri ne-raționale.
Astfel, dacă înlocuirea relațiilor abstracte ale pieței cu reguli proiectate „științific”, dar inevitabil neprotejate împotriva impulsurilor ne-raționale, ar duce la creșterea la niveluri predominante a ordinii proiectate în detrimentul ordinii spontane s-ar ajunge la concluzia ilogică conform căreia societatea ar putea progresa mai mult pe măsură ce ar pierde din rațiune prin înlocuirea unor astfel de relații abstracte ale pieței.
Ordinea spontană a pieței este necesară pentru ca întreaga societate să poată fi în mod sistematic rațională în procesul evolutiv în care se află.
Acum putem spune clar că cei seduși de raționalismul constructivist nu văd acele relații abstracte ale pieței ca pe o barieră rațională pe care tradiția de reguli și acțiunile noastre ghidate de ea o pun în mod neredundant în calea unor impulsuri ne-raționale; altfel spus, ei nu văd că tradiția de reguli învățate/descoperite și credințe morale, adică de legi naturale produse de evoluția culturală, este necesară exact pentru a produce o barieră rațională împotriva impulsurilor noastre ne-raționale, barieră care constă în regulile abstracte ale pieței, asupra cărora niciun participant la piață nu poate interveni, pe care tradiția le determină împreună cu acțiunile spontane individuale.
.
Omul a descoperit că, pentru a putea folosi cunoașterea proprie pentru atingerea de scopuri individuale, are nevoie să externalizeze răspunsurile pe care le dă sentimentelor și emoțiilor iraționale către rețeaua abstractă de relații din care face parte, dar care strict referitor la emoții și sentimente îi este cumva exterioară.
Odată ce controlul referitor la răspunsul la aceste sentimente și impulsuri este cedat unei rațiuni ce nu se află într-o formă abstractă, impulsurile o pot străpunge și ne pot duce oricând, indiferent de epocă, la formularea de obiective colective nerealizabile, dar considerate morale, cum ar fi justiția distributivă, justiția climaterică, egalitatea de șanse economice etc.
Acest proces este deja inițiat pe scară largă în societatea occidentală de multă vreme.
Dar aceasta nu înseamnă că în societatea occidentală publicul nu are ca scop ordinea spontană.
Dimpotrivă, așa cum voi arăta în secțiunea a VII-a, chiar dacă în unele instanțe particulare susțin reguli cu scop, în sociatatea occidentală cei mai mulți oameni au ca scop, deși rareori conștientizează acest lucru, menținerea ordinii spontane în nenumărate privințe, ceea ce , înseamnă că ordinea spontană rămâne mereu covârșitor preponderentă.
Regulile de conduită (moralele) pe care anumite grupuri din societate doresc să le impună utilizând majorități politice vremelnice pentru a crea justiție socială, justiție climaterică, egalitate de șanse etc nu fac parte din tradiția de reguli descoperite și credințe morale.
Dar, cu excepția credințelor referitoare la influența omului asupra climei, ele au fost, cândva, parte din această tradiție.
Abia când omul a înțeles că nu sunt compatibile cu celelate componente ale tradiției, care favorizau tranziția de la societatea tribală la societatea deschisă, ele au fost eliminate gradual.
Dar aceste morale s-au întors din când în când în societate prin proiectare.
Ele erau din nou prezente, de exemplu, în Evul Mediu.
Revenirea la aceste concepții în epoca recentă nu este un progres ci, dimpotrivă, un regres.
În ciuda deziluziilor pe care le-a produs presupusa super-putere a rațiunii, mai ales în experimentul nefast al socialismului, oamenii continuă să creadă că înțelepciunea transmisă de predecesorii noștri prin tradiția de reguli a devenit inutilă, și că noi știm cum trebuie să fie ordinea socială pentru a fi morală (pentru a se comporta ca și când ar urma normele morale individuale de comportament).
La perpetuarea acestei concepții și la revigorarea ei din nou după criza economică din 2008 s-a ajuns pentru că o propagandă eficientă a readus în prim plan ideea că rațiunea ar putea anticipa și calcula și cele mai îndepărtate consecințe ale acțiunilor noastre.
În ceea ce privește celălalt aspect pe care l-am anunțat mai sus, și anume relația de feedback dintre ordinea creată și regulile care ghidează comportamentele, putem spune că ordinea pieței se extinde întotdeauna mai repede decât ordinea proiectată exact pentru că între ordinea socială și regulile care o determină există o determinare reciprocă.
Regulile informează alcătuirea ordinii sociale, iar ordinea astfel rezultată nu este niciodată fără aspecte nedorite, informându-ne referitor la ce am putea îmbunătăți.
Am menționat deja că ordinea spontană are aspecte nesatisfăcătoare, iar acestea nu dispar doar pentru că proiectăm reguli cu scopul de a le elimina sau reduce; mai degrabă regulile proiectate elimină pe termen scurt unele aspecte nesatisfăcătoare, dar introduce și mai multe pe termen lung prin consecințe neintenționate, deoarece rațiunea umană nu poate cuprinde complexitatea ordinii sociale.
Astfel, ordinea socială informează, referitor la necesitatea eliminării regulilor proiectate care nu sunt compatibile cu tradiția de reguli, dar și referitor la ce probleme trebuie rezolvate prin perfecționarea tradiției de reguli și ce reguli învățate ar trebui să fie rafinate, să părăsească tradiția sau să intre în tradiție.
În această relație de feed-back se produce ordine spontană, indiferent de caracterul spontan sau proiectat al regulilor care contribuie la formarea ordinii sociale în ansamblu.
Iar această ordine spontană adaugă în mod constant la stocul nostru de cunoaștere, stoc care ne informează mai bine despre cum funcționează societatea și despre cum putem crește bunăstarea noastră.
El ne ajută să avem anticipații și comportamente relativ stabile și echilibrante în raport cu ceilalți.
Evoluțiile relațiilor de piață ne dă o idee mai bună despre care ar trebui să fie prioritățile noastre și ne forțează să renunțăm la concepțiile învechite care ne împiedică să producem rezultate benefice pentru prosperitatea și solidaritatea noastră.
Este probabil surprinzător să spunem că ceea ce găsește omul când încearcă să rezolve problemele din ordinea socială sunt, ca să folosesc expresia lui Hayek, „conflicte între valorile acceptate”.
În cazul tradiției de reguli și credințe morale, eforturile de a adapta valorile unele la celelalte vor genera perfecționări ale regulilor existente sau noi reguli compatibile cu cele existente, chiar dacă aceasta nu va duce la o reală înțelegere a funcției pe care o nouă regulă o va îndeplini, ci doar la continuarea ordinii spontane abstracte.
Spre deosebire de regulile tradiției, în cazul regulilor proiectate cu scop, ierarhia valorilor se va schimba într-un mod care urmează logica proiectantului de reguli, dar aceasta va duce la un și mai mare conflict între valori din perspectiva „înțelepciunii” pe care o conține tradiția de reguli.
Deși voi dedica secțiunile a V-a și a VI-a pentru a exemplifica din diverse perspective cum se perfecționează tradiția de reguli și credințe morale, aici vreau să dau un scurt exemplu pentru a sublinia ideea că această perfecționare are loc în orice privințe, indiferent cât de surprinzătoare ar putea fi acestea.
Un astfel de exemplu este cel care ne artă că ordinea abstractă a pieței este autorul profund al moralei noastre numită „politețe”.
Această denumire a apărut în secolul al XVIII-lea, fiind prima dată propus și utilizat de un protejat al lui John Locke, și anume al treilea Conte de Shaftesbury, în 1711[39].
Interacțiunea dintre oameni care apare în ordinea spontană a schimburilor libere rafinează regulile abstracte ale ordinii inclusiv în ceea ce privește personalitatea oamenilor și manierele necesare pentru ca interacțiunea să servească cât mai bine scopurile particulare ale fiecăruia.
Contrar opiniei generale, politețea se datorează nu atât erudiției, cât schimburilor comerciale ghidate de tradiția de reguli învățate.
Prin intermediul acestor schimburi care au avut loc la început mai ales în orașe am achiziționat această practică de a „ne șlefui unii pe alții”[40].
De exemplu, în Florența secolului al XIV-lea, care se considera urmașa Romei, și care era cel mai avansat oraș al vremii din perspectiva schimburilor economice, se vorbea frumos[41].
În acest fel, tradiția s-a îmbogățit, informată de regulile abstracte ale pieței, inclusiv cu această morală a politeței, care i-a informat pe oameni cum să coopereze mai elegant dacă vor să obțină bunuri tot mai rafinate.
Însăși interacțiunea politicoasă a oamenilor este un astfel de bun rafinat.
Numărul regulilor generale învățate depășește categoric numărul de reguli proiectate, dar ceea ce contează încă și mai mult sunt funcțiile pe care fiecare tip de reguli le servește.
Tradiția de reguli servește ordinea abstractă a acțiunilor, în sensul că asigură într-un grad destul de mare corespondența dintre acțiunile diverselor persoane.
Capacitatea oamenilor de a urma regulile învățate, combinată cu capacitatea lor de a implementa planuri individuale în timp ce se adaptează la schimbările din mediul înconjurător, inclusiv la reguli proiectate, rezultă în capacitatea ordinii complexe a pieței de a se auto-genera, de a se auto-reglementa, de a se auto-organiza, de a se auto-perpetua și de a se auto-extinde, chiar dacă, așa cum voi detalia în secțiunea următoare, nu de a se auto-înțelege pe deplin.
Deși unele reguli proiectate pot, de asemenea, să servească în același fel ordinea socială dacă sunt generale și compatibile cu tradiția de reguli descoperite, cele mai multe dintre ele sunt totuși îndreptate către atingerea unor scopuri particulare pentru societate și, de aceea, sunt incompatibile cu ordinea spontană (naturală) generată de acțiunile umane ghidate de regulile generale învățate.
Cu toată această incompatibilitate, regulile proiectate cu scop pot genera ordine socială proiectată.
Dar exact incompatibilitatea dintre regulile dependente de scop și tradiția de reguli și credințe morale constituie o sursă suplimentară pentru extinderea ordinii sociale spontane.
Hayek spune: „The spontaneous character of the resulting order must therefore be distinguished from the spontaneous origin of the rules on which it rests, and it is possible that an order which would still have to be described as spontaneous rests on rules which are entirely the result of deliberate design.
”[42].
Nu este scopul acestei secțiuni să exploreze în continuare această idee, , dar este totuși util să precizez din perspectiva scopului acestui eseu că două elemente se combină pentru a face ca ordinea spontană să fie mereu covârșitor preponderentă în raport cu cea proiectată: pe de o parte, complexitatea ordinii proiectate este restrânsă de limitele de cunoaștere ale agenției proiectante, în timp ce complexitatea ordinii spontane este susținută de o cunoaștere virtual nelimitată.
Conform lui Hayek[43], ordinea spontană rezultă ca urmare a cunoașterii pe care fiecare o are referitor la circumstanțe și scopuri.
Cu cât mai mulți paricipanți acționează, cu atât mai multă cunoaștere este mobilizată în timpul real al procesului pieței și cu atât mai mută complexitate poate fi creată și gestionată.
Practic, creșterea numărului participanților și a cunoașterii individuale rezultă într-o creștere virtual nelimitată a cunoașterii ce poate fi mobilizată, iar complexitatea ce poate fi gestionată nu are limite.
Cunoaștere pe care o posedă o agenție este limitată la cunoașterea pe care o au cei ce o alcătuiesc, neîmbogățită în timp real cu sporul de cunoaștere pe care l-au dobândit participanții la piață.
Din această cauză, complexitatea activităților pe care o poate ordona o agenție este limitată, comparativ cu complexitatea virtual nelimitată a activităților pe care le ordonează piața.
Este clar că numărul celor ce ar putea aparține agenției este din ce în ce mai mic comparativ cu numărul celor care sunt participanți la piață.
În condițiile tehnologiilor informatice extinse, chiar și angajații agenției sunt antrenați în tot mai multe relații abstracte ale pieței când își urmăresc scopurile individuale.
Oricum, este de conceput că numărul oamenilor ce trăiesc pe această planetă s-ar putea plafona.
Cu toate acestea, cunoașterea fiecăruia dintre ei poate crește virtual nelimitat în domeniile lor de specializare, astfel că va exista o permanentă creștere a complexității activităților, proces în care raportul dintre complexitatea activităților pe care le ordonează piața va fi permanent în creștere referitor la complexitatea activităților pe care le poate ordona o agenție.
Mai mult, din moment ce regulile proiectate de o agenție nu pot crea doar ordinea pe care ele o vizează, ci și ordine spontană, ele pot contribui la o accelerare a cunoașterii private în raport cu cunoașterea pe care o poate avea o agenție.
Participanții la piață știu mult mai bine, comparativ cu agenția, consecințele neintenționate pe care le generează o regulă proiectată.
Asfel, din cauza circumstanțelor necunoscute agenției, regulile proiectate adaugă la ordinea spontană creată de regulile descoperite și ordinea spontană creată de consecințele neintenționate și neprevăzute create de acțiunile ghidate de acele reguli proiectate.
În aceste condiții putem presupune că urmarea regulilor cu scop poate genera consecințe care pot face necesară o accelerare, peste cea deja determinată de consecințele generate de urmarea tradiției de reguli, a creșterii cunoașterii de care firmele și consumatorii au nevoie în procesul spontan de coordonare reciprocă a acțiunilor lor.
Cunoașterea generată de necesitatea de a reface eficiența unor activități afectate de reguli proiectate cu scop, cum ar fi de exemplu reglementarea financiară excesivă, nu ar apărea dacă respectivele reguli nu ar opera.
Dar chiar și așa, cunoașterea generată din necesitatea de a ocoli aspectele nefavorabile generate de regulile proiectate se poate reflecta în inovații ce pot în final îmbogăți tradiția de reguli învățate.
Astfel de inovații sunt, de exemplu, „monedele” digitale, care permit extinderea ordinii spontane sub forma relațiilor abstracte impersonale cum ar fi cele rezultate din practicarea contractelor inteligente (smart contracts) etc.
Faptul că ordinea spontană rămâne permenent covârșitor preponderentă chiar dacă intervențiile se extind (fără a atinge limitele extreme pe care le-am menționat), în conjuncție cu faptul că relațiile abstracte ale pieței constituie singura formă de rațiune abstractă impenetrabilă la impulsuri ne-raționale, îmi permite să merg mai departe și să afirm că preponderență covârșitoare a ordinii abstracte în ordinea socială este baza ca societatea occidentală să își mențină capacitatea de a fi sistematic rațională, atât timp cât nu se ating condițiile extreme ale intervențiilor.
La rândul ei, capacitatea societății de a rămâne sistematic rațională reduce șansele ca tradiția de reguli să ajungă să fie văzută ca inamic al societății.
O societate este sistematic rațională dacă persoanele sunt libere să urmeze regulile generale despre care au învățat că, atunci când acționează pentru atingerea scopurilor individuale, îi conduc să intre în relații abstracte (pe care le găsesc date) pe care nicio persoană participantă în procesul pieței nu le poate influența în mod direct.
Acesta este mecanismul prin care, în opinia mea, societatea occidentală este capabilă să asigure independența individului față de grupuri și, astfel, să întreacă alte societăți în ceea ce privește prosperitatea și solidaritatea înțeleasă în sensul adoptat în acest eseu și specificat în prima secțiune.
Asupra acestor aspecte voi reveni cu mai multe detalii în secțiunile IV și VII dedicate prezentării unitare a argumentelor în favoarea ideii că economiile occidentale au o ordine economică în care caracterul abstract îl domină incontestabil pe cel proiectat.
Sumarul celor două procese spontane esențiale pe care tocmai le-am schițat mai sus este suficient pentru ca cineva nefamiliarizat cu conceptul de ordine spontană să înțeleagă esența conceptului și să aibă o bună imagine a ceea ce se înțelege prin caracter de piață al economiilor occidentale, și anume caracterul spontan a două procese simultane și cumva intercondiționate.
Mai mult, faptul că, la orice moment în timp ne-am referi, eforturile de a proiecta o ordine socială au loc în interiorul unei ordini sociale spontane, mult mai cuprinzătoare, pe care, alături de alți factori mai importanți, o extinde neintenționat, ar trebui să fie o demonstrație suficientă a faptului că economiile occidentale continuă să fie tot mai mult ordini spontane[44].
Așa cum am subliniat de la început, această situație s-ar putea schimba doar în cazul nefericit în care, încercările de a proiecta ordinea socială ar avea ca scop chiar crearea de reguli care să stabilească o ordine a acțiunilor în totalitate, adică o nouă societate, sau dacă cineva ar acționa direct cu scopul de a stabili o ordine a acțiunilor în totalitate.
Totuși pentru a pregăti o prezentare unitară a argumentației conform căreia caracterul de piață al economiile occidentale este tot mai puternic, în ciuda faptului că tot mai multe reguli proiectate sunt prezente alături de regulile descoperite, este nevoie să explic, cu argumente existente la Hayek, ambele procese în mai multe detalii, astfel încât argumentația mea să poată rămâne cât se poate de clară în timp ce rămân proaspete în minte propozițiile teoriei hayekiene pe care ea se bazează.
Astfel, secțiunea următoare detaliază aspecte, referitoare la scopuri în societate; la tipurile de cunoaștere pe care le implică cele două procese spontane; la tipul de ordine, între cea spontană și cea proiectată, pe care mintea noastră poate să o servească cu adevărat; la modul în care regulile generale servesc ordinea abstractă a acțiunilor (ordinea pieței) și, invers, la cum putem identifica funcțiile unei reguli pornind de la rezultatul pe care aceasta îl produce (adică de la ordinea abstractă a acțiunilor).
N.
Red: Lucian Croitoru este consilier principal pe probleme de politică monetară al guvernatorului Băncii Naționale a României.
Textul e publicat și pe blogul personal.
Bibliografie și adnotări[22] Hayek spune: „The fact of our irremediable ignorance of most of the particular facts which determine the processes of society is, however, the reason why most social institutions have taken the form they actually have…most of the rules of conduct which govern our actions, and most of the institutions which arise out of this regularity, are adaptations to the impossibility of anyone taking conscious account of all the particular facts which enter into the order of society.
We shall see, in particular, that the possibility of justice rests on this necessary limitation of our factual knowledge, and that insight into the nature of justice is therefore denied to all those constructivists who habitually argue on the assumption of omniscience.
” (Friedrich Hayek (1993), „Law, Legislation and Libery: A Statement of the Liberal Principles of Justice and Political Economy”, Vol.
1, p.
13).
[23] Friedrich Hayek (1978) „Dr.
Bertrand Mandeville”, în „New Studies in Philosophy, Politics, Economics and the History of Ideas”, Routledge, p.
250.
[24] Stefano Moroni (2014), „Two Different Theories of Two Distinct Spontaneous Phenomena: Orders of Actions and Evolution of Institutions in Hayek”, în Cosmos +Taxis: Studies in Emergent Order and Organizations, Volume I, issue 2.
[25] Ibidem.
[26] Friedrich Hayek (1967), „Notes on the Evolution of Systems of Rules of Conduct”, în Studies in Philosophy, Politics, Economics and the History of Ideas p.
67.
[27] Friedrich Hayek (1978) „The Errors of Constructivism”, în „New Studies in Philosophy, Politics, Economics and the History of Ideas”, Routledge”, p.
10.
[28] Friedrich Hayek, “The Fatal Conceit: Errors of Socialism”, The University of Chicago Press, 1988, p.
75.
[29] Friedrich Hayek (1978) „The Errors of Constructivism”, în „New Studies in Philosophy, Politics, Economics and the History of Ideas”, Routledge”, p.
10.
Lucrarea citată a apărut în mai întâi în germana în 1970.
În 1973, în „Rules and Order”, care a devenit primul volum din „Law Legislation and Libery”, Hayek reformulează această idee astfel: „…our environment does not consist only, and perhaps not even chiefly, in an insight into the relations between cause and effect, but also in our actions being governed by rules adapted to the kind of world in which we live, that is, to circumstances which we are not aware of and which yet determine the pattern of our successful actions” (Hayek, 1993, „Law, Legislation and Liberty: A New Statement of the Liberal Principles of Justice and Political Economy”, Routlege, Vol.
1, p.
12).
[30] Friedrich Hayek (1967), „Notes on the Evolution of Systems of Rules of Conduct”, în Studies in Philosophy, Politics, Economics and the History of Ideas p.
67.
[31] Friedrich Hayek (1993), “Law, Legislation and Liberty: A New Statement of the Liberal Principles of Justice and Political Economy”, Routlege, Vol.
3, p.
190.
[32] Creșterea cunoașterii și schimbarea continua a universului cunoașterii sunt clar explicate în articolul lui Hayek „The Use of Knowledge in Society” (The American Economic Review, Vol.
35, No.
4, Sep.
1945, pp.
519-530).
Înțelegerea cunoașterii ca rezultat al unui proces concurențial de descoperire este clar explicat în „The Meaning of Competition” (în Friedrich Hayek, „Individualism and Economic Order”, University of Chicago Press, 1948).
Vezi și nota de subsol 116.
[33] Într-adevăr, există un număr relativ mare de oameni care aderă la raționalismul constructivist.
De aici apare întrebarea dacă există un număr mare de oameni care se opun ordinii spontane.
Voi răspunde la această întrebare în penultima secțiune a acestui eseu.
Aici vreau doar să precizez că în general oamanii pot adopta această viziune referitor la câte o problemă explicită.
Dar aceasta nu înseamnă că ei au aceeași abordare referitor la multe alte probleme care nu sunt explicit aduse în discuție sau că atunci când aderă la o regulă proiectată aderă în principiu la reguli proiectate.
Ei pot foarte bine să adere la reguli descoperite fără a conștientiza acest lucru, fiind, în mare parte, suporteri ai ordinii spontane.
[34] Friedrich Hayek (1988), “The Fatal Conceit: Errors of Socialism”, The University of Chicago Press, p.
143-144.
[35] Ibidem, p.
143.
[36] Friedrich Hayek (1993), “Law, Legislation and Liberty: A New Statement of the Liberal principles of Justice and Political Economy”, vol.
3.
p.
162.
[37] Friedrich Hayek (1988), “The Fatal Conceit: Errors of Socialism”, The University of Chicago Press, p.
143.
Aici Hayek urmează aceeași abordare introdusă de David Hume, pe care îl citează în această privință în diverse ocazii.
Până la publicarea acestei cărți, Hayek a explicat în multe alte lucrări cum dihotomia „natural”- „artificial” a împiedicat identificarea unui teritoriu intermediar definit de rezultatele apărute ca rod al acțiunii umane, dar nu ca rod al proiectării umane, care nu e nici natural, nici artificial.
Dar în lucrarea citată, Hayek este cel mai clar referitor la ideea că regulile tradiționale „sunt perfect naturale”.
[38] Hayek spune: „No society which has not first developed a commercial group (citiți relații abstaracte ale pieței-n.
n) within which the improvement of the tools of thought has brought advantage to the individual has ever gained the capacity of systematic rational thinking.
” (în Friedrich Hayek (1993), “Law, Legislation and Liberty: A New Statement of the Liberal principles of Justice and Political Economy”, vol.
3.
p.
76.
[39] Vezi Arthur Herman, „The Cave and the Light: Plato versus Aristotle and the Struggle for the Soul of Western Civilization”, p.
371-372[40] Shaftesbury, citat de Herman, op.
cit.
[41] Există și explicația că eleganța exprimării vine de la mișcarea culturală reprezentată de umanismul modern care a stat la baza Renașterii, mișcare ce a apărut în Florența, și a avut la bază operele lui Petrarca și Boccaccio, extinzându-se în întreaga Europă.
Istoricul Brian Jeffrey Maxson este explicit referitor la această influență a umanismului asupra stilului vorbirii în cartea sa „Florența: istorie și strălucire”, traducere de Simina Bălășoiu, editura Baroque Boooks and ARTS, 2024.
Totuși, răspândirea pe scară largă în Europa a acestei practici nu ar fi fost posibilă fără dezvoltarea schimburilor comerciale, pe care politieșea le-a servit, schimburi care au înflorit pe măsură ce libertatea individuală a crescut.
[42] Friedrich Hayek (1993), „Law, Legislation and Liberty: A New Statement of the Liberal Principles of Justice and Political Economy”, Vol.
I, pp.
45-46.
[43] Pentru detalii vezi Friedrich Hayek (1978), „New Studies in Philosophy, Politics, Economics and the History of Ideas”, Routledge, p.
75.
[44] Acest proces se extinde nu numai în interiorul economiilor occidentale, dar și în alte economii, care au preluat în interiorul lor în bună măsură tradiția de reguli descoperite în Occident și continuă să se dezvolte ca ordini spontane rezultate în mare măsură din același tip de reguli descoperite.
