Jose Mourinho nu mai este antrenorul echipei AS Roma, tehnicianul portughez fiind dat afară de gruparea din Serie A, informează Gazzetta dello Sport.
Înfrângerea de duminică cu AC Milan (scor 1-3 pe San Siro) i-a fost fatală lui Mourinho, tehnician care a fost îndepărtat de pe banca tehnică a Romei la jumătatea sezonului.
„În numele tuturor celor de la AS Roma, îi mulţumim lui Jose pentru pasiunea şi angajamentul de care a dat dovadă de când s-a alăturat echipei Giallorossi.Vom avea întotdeauna amintiri plăcute despre conducerea sa, dar credem că, în interesul clubului, este necesară o schimbare imediată.
Îi dorim lui Jose şi echipei sale tot ce este mai bun pentru viitor” – Dan şi Ryan Friedkin, proprietarii AS Roma, într-un comunicat de presă.
Sosit la formația de pe Olimpico în 2021, Jose Mourinho (60 de ani) a cucerit alături de AS Roma trofeul Conference League în 2022.
De asemenea, Roma a jucat și finala Europa League din 2023, una pierdută însă la penaltiuri împotriva celor de la FC Sevilla.
După 20 de etape disputate în Serie A, AS Roma se află pe locul 9, cu 29 de puncte.
Ca idee, liderul Inter are deja 51 de puncte acumulate.
În vârstă de 60 de ani (va împlini 61 pe 26 ianuarie 2024), Jose Mario dos Santos Mourinho Felix a antrenat de-a lungul carierei echipele Benfica (2000), Uniao de Leiria (2001-2002), FC Porto (2002-2004), Chelsea (2004-2007), Inter (2008-2010), Real Madrid (2010-2013), din nou Chelsea (2013-2015), Manchester United (2016-2018), Tottenham Hotspur (2019-2021) și AS Roma (2021-2024).🚨 BREAKING: José Mourinho and AS Roma part ways with immediate effect.It’s over.
🟡🔴🇵🇹 pic.twitter.com/EPnCQClL5R𝗕𝗥𝗘𝗔𝗞𝗜𝗡𝗚: Jose Mourinho has been SACKED by Roma 🐺🇮🇹 pic.twitter.com/0eZTRtSm3vPer il dopo Mou c’è una soluzione: De Rossi, il miglior allenatore romanista https://t.co/TdSNBN8A1p