Ploaia le strică marți multora planurile în complexul de la Porte d’Auteuil, lumea fiind nemulțumită că nu se joacă: de la organizatori la sportivi, dar mai ales fanii plătitori de bilet.
>> CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS Bianca Andreescu, în căutarea gloriei din 2019 – Sportiva cu origini românești știe ce a pierdut „fără să-și dea seama”La Roland Garros programul de marți este serios afectat de vremea rea care s-a abătut asupra Parisului.
Este frig și plouă de parcă ar fi o zi de toamnă târzie.
Nemulțumirea este mare în complexul parizian, neplăceri din cauza ploii simțind organizatorii (care-și văd planurile date peste cap), sportivii (cărora este posibil să le fie aglomerat serios programul), dar mai ales fanii.
Mai ales fanii pentru că sunt plătitori de bilete, iar prețurile tichetelor nu au fost mici.
În plus, unii dintre ei au avut bilete achiziționate doar pentru ziua de marți și doar pentru terenurile secundare (singurele arene cu acoperiș și pe care se poate juca sunt Philippe Chatrier și Suzanne Lenglen).
Pe lista meciurilor care „așteaptă” ca vremea să se îndrepte se numără și cel dintre Sorana Cîrstea (30 WTA) și Anna Blinkova (55 WTA).
Fotografii realizate cu Samsung S24 Ultra