Maria Sakkari și Beatriz Haddad Maia, jucătoare care au impresionat de-a lungul timpului pe zgură (au ajuns în semifinale la Roland Garros în 2021, respectiv 2023), au părăsit ediția din acest an a Grand Slamului de la Paris încă din runda inaugurală.
Varvara Gracheva a furnizat cea mai mare surpriză din primele două zile de concurs de la Roland Garros 2024, sportiva care reprezintă Franța învingând-o în runda inaugurală pe Maria Sakkari (favorită 6).
Născută la Moscova, Gracheva a ales să joace pentru Franța în 2023.
Susținută de publicul de pe arena Simonne-Mathieu, Varvara a revenit după ce a pierdut primul set și s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-3, după două ore și 15 minute de joc.
Varvara Gracheva o va întâlni în runda următoare pe americanca Bernarda Pera (80 WTA).
Tot luni, Beatriz Haddad Maia (favorită 13) a fost învinsă în trei seturi de italianca Elisabetta Cocciaretto (51 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-1.
Sportiva din Brazilia ajungea anul trecut până în penultimul act de la Paris, fază a competiției în care a fost învinsă de Iga Swiatek.
Cocciaretto va juca în turul al doilea cu Cristina Bucșa (73 WTA – născută la Chișinău, dar reprezintă Spania).
>> CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS: Zverev îi provoacă lui Nadal cea mai rapidă eliminare din carieră la Roland Garros – Fanii de pe Chatrier: „Mulțumim, campionule!”Baptiste – Day 4-6, 6-2, 6-2Vondrousova (5) – Masarova 6-1, 6-3Potapova – Rakhimova 6-2, 6-3Samsonova (17) – Linette 6-1, 6-1Paolini (12) – Saville 6-3, 6-4Jabeur (8) – Vickery 6-3, 6-2Swiatek (1) – Jeanjean 6-1, 6-2Tomova – Alexandrova (16) 6-3, 7-6(5)Fernandez (31) – Ponchet 6-2, 6-0Gauff (3) – Avdeeva 6-1, 6-1Collins (11) – Dolehide 6-3, 6-4Pavlyuchenkova (20) – Udvardy 6-3, 6-4Kalinskaya (23) – Burel 7-6(3), 7-5Osorio – Kalinina 3-6, 7-6(2), 4-1 (abandon Kalinina)Svitolina (15) – Pliskova 3-6, 6-4, 6-2Andreescu – Sorribes Tormo 7-5, 6-1Gracheva – Sakkari (6) 3-6, 6-4, 6-3Noskova (27) – Dart 7-6(3), 6-4Parry – Ferro 3-6, 6-3, 6-3Bucșa – Starodubtseva 6-4, 6-1Begu – Riera 6-2, 6-2Bogdan – Jacquemot 6-1, 6-3Pera – Hibino 6-2, 6-0Cocciaretto – Haddad Maia (13) 3-6, 6-4, 6-1.
Grand Slamul de la Roland Garros are loc în perioada 26 mai – 9 iunie.
Campionii en-titre de la Paris sunt Iga Swiatek și Novak Djokovic.