Stan Wawrinka, victorios în duelul vintage cu Andy Murray – Magia reverului cu o mână

Spread the love

Arena Philippe Chatrier a găzduit una dintre rivalitățile clasice ale ultimelor decenii din circuitul ATP, veteranii Stan Wawrinka și Andy Murray având ocazia de a da startul sesiunilor de seară de la Roland Garros 2024.

A rezultat un meci care s-a ridicat la nivelul afișului, chiar dacă publicul francez ar fi dorit o încleștare de cinci seturi și care să se întindă dincolo de miezul nopții la Paris (Stan a avut câștig de cauză cu 6-4, 6-4, 6-2, după un meci de două ore și 19 minute).

>> Un altfel de Roland Garros – Vântul schimbării la Grand Slam-ul parizian >> Boris Becker cere dreptate pentru Simona Halep: „A fost penalizată de două ori, nu poate fi tratată așa” Singurii doi jucători care au avut curajul de a le strica (fie și din când în când) statisticile lui Federer, Nadal și Djokovic s-au întâlnit într-un meci de gală pe Chatrier.

Andy și Stan au reușit într-o perioadă de hegemonie a BIG 3 să cucerească împreună șase titluri de Grand Slam (câte trei de căciulă), performanță care nu poate fi trecută cu vederea de fanii tenisului.

Partida a fost așteptată cu mare interes de publicul francez, tribunele fiind arhipline la ora de start.

Vechi rivali ai circuitului ATP, scoțianul și elvețianul se întâlniseră deja de 22 de ori, avantajul fiind de partea lui Andy: 13-9.

Andy (37 de ani) și Stan (39 de ani) au fost primiți cu mult entuziasm pe Chatrier, cei doi fiind cunoștințe vechi ale consumatorilor de tenis de la Porte D’Auteuil.

Deși mai bătrân în acte, Stan a arătat din start o mai mare disponibilitate la efort, iar jocul a curs în favoarea sa încă de la început grație agresivității.

Cunoscut de mai multe generații de francezi, backhandul marcă înregistrată al lui Stan a făcut ravagii în meciul de duminică seara.

Elvețianul a avut precizie, adâncime, a găsit unghiurile precum în finala din 2015 de la Paris cu Novak Djokovic, iar singurul break consemnat în primul set a fost decisiv (6-4).

Cu mai mulți fani în tribune (este foarte iubit la Paris), Stan le-a mulțumit spectatorilor cum a știut mai bine: a pus în aplicare un joc agresiv, iar reverul a fost arma care a făcut diferența.

Valurile și-au făcut apariția pe Chatrier, iar unii dintre spectatori își făceau deja calcule pentru un meci epic de cinci seturi.

Din păcate, Andy nu a fost ajutat de serviciu precum în zilele bune, iar în plus scoțianul nu a reușit să fie decisiv nici de la retur.

Coordonatele primului set s-au menținut, iar Stan a zburdat grație unui rever care i-a făcut de mai multe ori pe francezi să exclame: „oh là là!”Singurul break i-a aparținut tot lui Stan, iar manșa s-a dus tot în dreptul elvețianului (6-4).

Deși până la acel moment l-au susținut mai mult pe Wawrinka, fanii francezi au „întors armele” în speranța unei reveniri a lui Andy și a unui meci care să aibă parte, eventual, de dramatismul unui set decisiv.

Speranțele s-au năruit însă pas cu pas și nici măcar încurajările frenetice nu l-au mai adus înapoi în meci pe Andy.

Ba, mai mult, spre a doua parte a setului al treilea, scoțianul a dat senzația de mai multe ori că ar putea să se retragă din cauza unor probleme medicale.

Au fost momente când partida a semănat cu una de box, cu Murray pe post de încasator.

Setul trei nu a mai avut parte de niciun fel de intrigă, Stan defilând spre o victorie meritată (6-4, 6-4, 6-2).

Finalul de meci i-a găsit pe cei doi îmbrățișați la fileu și vorbind preț de câteva zeci de secunde ceea ce momentan doar ei știu.

La final, Wawrinka le-a mulțumit fanilor ducând mâna la inimă, în timp ce Murray a salutat prelung asistența în ceea ce a semănat izbitor cu un adio.

Stan moves 🔛#RolandGarros @stanwawrinka pic.

twitter.

com/Zi0l6AgXknThe fourth instalment of the Roland-Garros rivalry between Andy Murray and Stan Wawrinka went the way of the Paris 2015 men’s singles champion on Sunday night on Court Philippe-Chatrier, as the Swiss recorded a 6-4, 6-4, 6-2 victory 💥#RolandGarrosWawrinka vs MurrayAși: 3-5Duble greșeli: 2-1Puncte câștigate cu primul serviciu: 79% – 71%Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 56% – 50%Puncte de break convertite: 4/10 (40%) – 0/2 (0%)Total puncte câștigate: 92 – 78 Lovituri câștigătoare: 35 – 25Erori neforțate: 30 – 23

Lasă un răspuns