Preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov: Nu se poate semna contractul-cadru pentru 2024/ După părerea mea, o să scadă calitatea consultaţiei către pacient

Spread the love

Mihnea Stroe, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, a explicat că nu poate fi semnat contractul-cadru pentru anul 2024 cu Casa de Asigurări de Sănătate, în contextul crizei legate de bugetul alocat medicinei de familie, şi că, după părerea sa, va scădea calitatea consultaţiei oferite pacientului, potrivit News.ro.„Am consultat colegii din Bucureşti şi concluzia a fost că nu se poate semna acest act adiţional (contractul-cadru pentru 2024 – n.r.) cu Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti, începând cu 1 februarie.

După părerea mea, o să scadă calitatea consultaţiei către pacient.

Fiind acelaşi timp alocat, fiind acelaşi număr de pacienţi sau pacienţi mai mulţi, pentru că, dacă se menţin aceste valori, mulţi dintre colegii noştri probabil că vor renunţa la a avea contract cu Casa de Asigurări, cei care rămân vor avea mult mai mulţi pacienţi şi atunci scade calitatea actului medical”, a declarat Mihnea Stroe, luni, la Medika TV.Întrebat dacă de la 1 februarie pacienţii care se vor prezenta la medicul de familie vor fi nevoiţi să plătească consultaţia, Stroe a precizat că îi place să fie optimist şi că speră să nu se ajungă la acest lucru.„Noi ne dorim să nu se ajungă la acest lucru şi până la urmă CNAS să ajungă la concluziile care sunt necesare pentru toţi”, a precizat Mihnea Stroe.Întrebat, de asemenea, dacă vor avea loc negocieri, Stroe e explicat că acestea vor fi făcute de Colegiul Medicilor.„Din punctul nostru de vedere nu vor fi negocieri fiindcă asociaţiile patronale, asociaţiile profesionale nu au drept de negociere, vor fi numai consultări.

Noi vom fi în prima parte a zilei de joi, după care negocierile se vor purta numai cu Colegiul Medicilor, după-amiază, joi.

Mie îmi place să gândesc pozitiv şi să mă gândesc că lucrurile se vor rezolva favorabil, în special pentru pacienţi”, a susţinut Stroe.Preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov a explicat şi la ce sunt folosiţi banii alocaţi de CNAS către medicii de familie.„Ceea ce primim, aceşti bani pentru consultaţii nu sunt banii medicului de familie, ci sunt banii cabinetului din care noi trebuie să plătim anumite lucruri.

În primul rând dările către stat, apoi salariile, gaz, lumină, întreţinere, chirie, materiale de curăţenie”, a precizat Stroe.Mihnea Stroe nu a exclus ca mai multe cabinete de medicină de familie să se închidă în perioada următoare.„Nu exclud acest lucru (închiderea unor cabinete de medicină de familie – n.r.).

Sunt mulţi colegi aproape de pragul de pensionare şi care se pot pensiona şi pot decide să închidă cabinetele”, a spus Mihnea Stroe, potrivit News.ro.Zeci de medici de familie și de ambulator au ieșit, luni, în curtea Policlinicii Vitan din București, protestând față de tarifele, prea mici spun ei, pe care Casa de Asigurări de Sănătate vrea să le deconteze în acest an cabinetelor.

Tarifele propuse de CNAS sunt mai mici decât cele de anul trecut, iar medicii de familie și cei de ambulator amenință că nu vor mai semna contract cu Casa de Asigurări de Sănătate de la 1 februarie, ceea ce ar putea însemna că nu vor mai acorda consultații decontate începând de luna viitoare, ci contra cost.

foto: Visivasnc | Dreamstime.com

Lasă un răspuns