Faza intensivă a războiului „se va încheia în curând” în sudul Fâșiei Gaza, unde loviturile israeliene sunt în prezent cele mai intense, a anunțat luni ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, citat de AFP.„Am spus în mod clar că faza intensivă a operațiunilor va dura aproximativ trei luni”, „în sud, vom ajunge acolo și se va încheia în curând”, a declarat ministrul, adăugând că „va veni momentul în care vom intra în următoarea fază” a războiului din Gaza.Într-un comunicat, armata a precizat că una dintre cele patru divizii angajate în Fâșia Gaza „a părăsit-o în această seară”.
Forțele speciale sunt, de asemenea, implicate.Ministrul nu a precizat în ce constă următoarea fază a războiului.Armata israeliană a intrat în Fâșia Gaza la 27 octombrie, lovind inițial în principal nordul teritoriului palestinian, ordonând populației să fugă spre sud.Cele mai intense lupte și bombardamente s-au mutat apoi spre sud, în special în zonele Khan Younès și Rafah, în ultimele săptămâni.Gallant a mai spus că palestinienii vor guverna Fâșia Gaza după război, atunci când mișcarea islamistă palestiniană „nu va mai amenința” Israelul.„Palestinienii trăiesc” în Fâșia Gaza, „așa că palestinienii (o vor) guverna în viitor.
Viitorul guvern din Gaza trebuie să emane din Fâșia Gaza și trebuie să se bazeze pe forțe care nu amenință statul Israel”, a declarat Yoav Gallant.Războiul a fost declanșat de un atac fără precedent al Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie, care s-a soldat cu moartea a aproximativ 1 140 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili uciși la 7 octombrie, potrivit unui bilanț realizat de AFP pe baza cifrelor oficiale israeliene.De atunci, 24.100 de persoane, în marea lor majoritate femei, copii și adolescenți, au fost ucise în Fâșia Gaza de bombardamentele și operațiunile militare israeliene, iar alte aproximativ 60.000 de persoane au fost rănite, potrivit Ministerului Sănătății al Hamas, care guvernează teritoriul palestinian.