Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

Spread the love

Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România.

„Consiliul Concurenţei a declanşat în această săptămână o analiză sectorială care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din Romania.

Am decis să demarăm acest studiu în contextul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi a renunţării Tarom la operarea unor curse aeriene”, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, citat de News.

ro.

În cadrul studiului, autoritatea de concurenţă va analiza structura pieţei serviciilor de transport aerian de călători din România, precum şi mecanismele de funcţionare ale acesteia.

Analiza a fost declanşată în contextul creşterilor mari ale preţurilor biletelor de avion practicate de către companiile aeriene, odată cu ieşirea Blue Air de pe piaţă şi a renunţării Tarom la operarea unor curse aeriene.

Astfel, vor fi analizate cererea şi oferta de pe piaţă, nivelul de transparenţă a modului de stabilire a preţurilor biletelor practicate de către companiile aeriene, inclusiv de ajustare dinamică a acestora şi vor fi identificate eventuale disfuncţionalităţi ale pieţei.

La finalul analizei, Consiliul Concurenţei va formula propuneri şi recomandări în scopul eliminării posibilităţii de inducere în eroare a consumatorilor, iar în măsura în care vor fi descoperite încălcări ale legii, vor fi iniţiate procedurile necesare pentru sancţionarea acestora.

Lasă un răspuns