Un partener egoist se va pune mereu pe sine pe primul loc, în detrimentul nevoilor celuilalt și al relației, devizul lui fiind „Vreau să fac lucrurile așa cum îmi place mie, nu-mi pasă de ceilalți”.
Egoismul toxic poate fi corectat atunci când suntem dispuși să lucrăm cu convingerile care ne mențin astfel de comportamente.
Iată ce avem de făcut.
În orice relație există momente când ne comportăm într-un mod egoist, nu degeaba există și un egoism sănătos.
Dar dacă adoptăm în permanență un comportament egocentric, imatur sau lipsit de respect, acest lucru poate deveni în timp o problemă.
Un partener egoist trăiește într-un circuit închis el neputând să vadă sau să audă ce este în afara lui, lumea sa este el și atât.
Aviditatea, dorința de a obține cu orice preț nu sunt semnele unei mari iubiri de sine ci mai degrabă a unei dificultăți de a se încrede în sine.
„Cu fostul meu partener era imposibil să ajungem la un numitor comun.
Practic, în cuplul nostru nu exista negociere și nici compromisuri sănătoase.
Existau cele nesănătoase, respectiv renunțări repetate din partea mea.
Orice propunea el era mult mai bine decât ce propuneam eu, ce își dorea el era prioritar, ba chiar mi-a spus în repetate rânduri că aceasta este așteptarea lui de la o parteneră – «să fie pe aceeași lungime de undă».
Acest lucru însemna, de fapt, să facă ce vrea el.
La începutul relației, recunosc, fiind îndrăgostită eram mai indulgentă, dar odată ce am realizat că el chiar se comportă dictatorial, au început certurile.
La scurt timp ne-am despărțit și nu aș mai vrea un partener egoist atât de nociv“, povestește Liliana, 31 de ani, din București.
În general, spunem despre cineva că este egoist atunci când observăm anumite comportamente care indică un interes exagerat pentru propria persoană și indiferență pentru nevoile celorlalți.
Alegerile sale, activitățile, relațiile au același scop: să îi fie lui bine, să aibă doar el de câștigat.
Acesta nu ține cont nici de ceilalți, nici de interesele exterioare, nu-și face griji pentru alții și își organizează viața astfel încât să nu fie deranjat.
De multe ori, intră în relații urmărind un obiectiv personal, fie că este prestigiu, anumite avantaje sau propria plăcere.
CITEȘTE CONTINUAREA PE SMARTLIVING.
RO