Mai puține clădiri au fost ridicate la Cluj. A scăzut numărul autorizațiilor de construire emise.

Spread the love

  Potrivit ultimelor date ale Institutului Național de Statistică prin Direcția Județeană de Statistică Cluj, în județul Cluj, în luna noiembrie 2023, au fost eliberate mai puține autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale decât în luna noiembrie 2022, și mai puține decât luna octombrie 2023. În județul Cluj s-au eliberat 145 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 3 mai puține comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent și cu 15 autorizații mai multe față de luna anterioară.În total, în primele 11 luni ale anului 2023, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate pe total județ, a fost de 1482, cu 540 mai mic comparativ cu aceeași perioadă din anul 2022.Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în primele 11 luni din 2023 s-a ridicat la 32.096, în scădere cu 21,7% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), citat de agerpres.roÎn noiembrie 2023, s-au eliberat 2.700 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 10,1%, faţă de luna octombrie 2023 şi cu 15,1%, faţă de luna noiembrie 2022.Conform INS, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2023, s-au eliberat 32.096 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 21,7% faţă de perioada similară din 2022.

Scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-1702 autorizaţii), Sud-Muntenia (-1503), Nord-Vest (-1405), Vest (-1080), Nord-Est (-1024), Sud-Est (-914), Sud-Vest Oltenia (-799) şi Centru (-446).Datele INS mai arată că în luna noiembrie e 2023 s-au eliberat 2.700 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (-10,1% faţă de luna octombrie 2023), cu o suprafaţă utilă totală de 632.991 mp (-7,9%).

Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 68,7% sunt pentru zona rurală.În luna noiembrie 2023 se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (-302 autorizaţii).

În profil teritorial, această scădere este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-81 autorizaţii), Centru (-74), Sud-Muntenia (-52), Bucureşti-Ilfov (-46), Sud-Vest Oltenia (-17), Vest (-16), Nord-Vest (-14) şi Sud-Est (-2).În luna noiembrie 2023 s-au eliberat 526 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (-5,2% faţă de luna octombrie 2023), în suprafaţă utilă totală de 476.092 mp (+34,9%).Comparativ cu luna precedentă, în luna noiembrie 2023 s-a înregistrat o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+123243 mp).

În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (+137344 mp), Nord-Est (+32550), Bucureşti-Ilfov (+15093), Sud-Muntenia (+11934) şi Sud-Est (+11039).

Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-49248 mp), Nord-Vest (-28524) şi Vest (-6945).În luna noiembrie 2023 se evidenţiază o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-15,1%) cât şi a suprafeţei utile totale (-30,7%), comparativ cu luna noiembrie 2022.În profil teritorial, această scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-479 autorizaţii) este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-131 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (-115), Sud-Est (-61), Nord-Vest (-52), Sud-Vest Oltenia (-41), Sud-Muntenia (-34), Centru (-24) şi Vest (-21).

Comparativ cu luna noiembrie 2022, în luna noiembrie 2023 s-a înregistrat o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (-4,2%) şi o creştere a suprafeţei utile totale (+90,9%).În profil teritorial, această creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+226.678 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (+178.690 mp), Nord-Est (+37.581), Centru (+26.764), Sud-Est (+16.752) şi Sud-Muntenia (+9.091).

Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-22.342 mp), Bucureşti-Ilfov (-15.666) şi Nord-Vest (-4.192). Citiți monitorulcj.ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro

Lasă un răspuns