Peste 1.000 de ruşi se înrolează voluntar în armată, fiind seduşi de salariile în special atractive în regiunile cele mai sărace ale ţării, potrivit datelor serviciului ucrainean de informaţii militare GUR dezvăluite luni într-un interviu acordat de unul dintre purtătorii săi de cuvânt, Vadim Skibiţki, citat de EFE.„Între 1.000 şi 1.100 de persoane se alătură în fiecare zi rândurilor forţelor armate ale Federaţiei Ruse”, rezultând aproximativ 30.000 de noi recruţi în armata rusă pe lună, a declarat Skibiţki pentru publicaţia ucraineană RBK, notează Agerpres.
Întrebat despre motivele care stau la baza stimulării înrolărilor voluntare în armata rusă, purtătorul de cuvânt al GUR a indicat salariile cuprinse între 220.000 şi 250.000 de ruble pe lună (între 2.280 şi 2.600 de euro) pentru cei care semnează contracte cu forţele armate ruse pentru a lupta pe frontul ucrainean.Aceste salarii sunt deosebit de atractive în regiunile mai puţin prospere ale Rusiei, a explicat el.Potrivit cifrelor Kievului, Rusia ar pierde zilnic circa 1.000 de soldaţi în teatrele de operaţiuni din Ucraina.
Încorporările voluntare în armată ar servi pentru moment la înlocuirea acelor victime fără a fi nevoie de a recurge la un nou val de mobilizare.Urmărește ultimele evoluții din a 691-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.