Comisarul european acuzat de premierul georgian de „șantaj” și de o „amenințare oribilă”, înaintea unui nou vot asupra legii privind „influența străină” denunțată de UE, a regretat joi că afirmațiile sale au fost „scoase din context”, potrivit AFP.
„Regret sincer că o anumită parte a conversației mele telefonice a fost scoasă din context”, a declarat într-un comunicat comisarul responsabil cu extinderea UE, ungurul Oliver Varhelyi.
Potrivit premierului Irakli Kobakhidzé, un „comisar european”, pe care nu l-a numit, a enumerat, în timpul unei convorbiri telefonice, măsurile pe care Occidentul le-ar putea lua dacă această lege ar fi adoptată definitiv, înainte de a spune, cu referire la premierul slovac care a fost recent victima unei tentative de asasinat: „Ați văzut ce i s-a întâmplat lui (Robert) Fico, fiți foarte atenți”.
În plus față de această „amenințare oribilă”, Kobakhidzé a acuzat, de asemenea, „politicieni străini de rang înalt” de „șantaj asupra poporului georgian și a guvernului său ales în mod democratic”.
„Pe deplin conștient de sentimentul proeuropean foarte profund din societatea georgiană, am simțit nevoia, în timpul conversației telefonice, să atrag atenția premierului asupra importanței de a nu inflama și mai mult o situație deja fragilă” prin adoptarea acestei legi controversate, a explicat comisarul european.
În continuare, acesta a precizat că a menționat atacul „tragic” asupra lui Fico ca exemplu a ceea ce „un nivel ridicat de polarizare poate provoca într-o societate, inclusiv în Europa”.
Prin urmare, „regret încă o dată că o parte din conversația mea telefonică nu numai că a fost scoasă din context, dar a fost prezentată publicului într-un mod care ar putea da naștere la o interpretare complet eronată a scopului inițial al convorbirii mele telefonice”, a subliniat Varhelyi în declarație.
Din acest punct de vedere, el a reiterat, de asemenea, apelul său către autoritățile georgiene de a nu promulga această lege controversată, considerată a fi în contradicție cu ambiția Georgiei de a adera într-o zi la Uniunea Europeană.
În pofida protestelor uriașe și a avertismentelor din partea UE și a Washingtonului, parlamentul georgian a adoptat la 14 mai un proiect de lege privind „influența străină”, despre care criticii spun că este inspirat de o lege rusă care a fost folosită din 2012 pentru a suprima toată opoziția.
Președinta pro-occidentală Salome Zarubishvili s-a opus prin veto legii, dar parlamentul georgian, dominat de partidul Visul Georgian al premierului, intenționează să îl anuleze într-un vot așteptat marți.
Legea prevede că orice ONG sau organ de presă care primește peste 20% din finanțare din străinătate trebuie să se înregistreze ca „organizație care urmărește interesele unei puteri străine” și să se supună controlului administrativ.
Fostă republică sovietică, Georgia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană din decembrie 2023.