Cea de-a 112 ediție a Berăriei Culturale ne oferă privilegiul audierii expozeurilor unor remarcabili specialiști ai Clujului din domeniul sociologiei, psihologiei, psihiatriei și îngrijirii paliative, care acționează e frontul luptei contra însingurării.
Rostirile specialiștilor vor fi urmate de o dezbatere atât de necesară asupra căilor și soluțiilor de rezistență și de luptă contra acestei epidemii distrugătoare a însingurării și singurătății; pe care Organizația Mondială a Sănătății a declarat-o, în 2023, a fi una dintre grave provocări ale omenirii în 2024 și-n anii următori Fondatorul „Berăriei Culturale” și organizatorul edițiilor sale, din mai 2013, jurnalistul și istoricul Ion Novăcescu i-a invitat să vorbească despre însingurare pe:Preot doctor în psihologie, Bogdan Chiorean – directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, al Mitropoliei ortodoxe a Clujului;Sociologul Anișoara Pavelea – Lector univ.
dr.
Universitatea Babeș BolyaiDr.
Cristian Erdei – Psihiatru și psihoterapeut.
Ediția 112 a Berăriei Culturale va avea loc în data de 5 iunie 2024, laCASINO-ul din Parcul Mare, de la ora 19.
Intrarea va fi liberă!Iată de ce a fost atât de necesară această conferință și această dezbatere, precum va fi, în curând înființarea unui Minister al Singurătății în guvernul român, crede Novăcescu.
Ion Novăcescu, fondatorul „Berăriei Culturale”, crede că „însingurarea este mult mai periculoasă, mai toxică și mai distructivă pentru omul de astăzi decât singurătatea.
Pentru că singurătatea e o formă de apărare a omului, în vreme ce însingurarea e o predare a sa.
Singurătatea e o alegere.
Însingurarea e o boală auto-imună a sufletului.
E o infecție gravă a sufletului, care e provocată de un virus al minții omului.
De un gând, de fapt.
De cel mai viclean și distrugător gând pe care-l poate produce creierul uman.
E un „gând crocodil”.
Fiindcă acționează întocmai precum o face cel mai tăcut, răbdător, tenace și criminal dintre toți prădătorii Pământului.
Și o face cu aceeași puterea mortală.
” Ion Novăcescu mai spune că acest gând auto-distructiv este cel prin care omul se predă în fața trecutului său.
Care-i devine prezent și „viitor cert”.
Iar trecutul îl devorează precum un crocodil, eliminându-l, încet, încet, dintre cei vii și trăitori în această lume.
La rândul său, preotul doctor în psihologie, Bogdan Chiorean – directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, al Mitropoliei ortodoxe a Clujului ne spune că, în „asistența pacienților terminali, cel mai tare doare lipsa omului.
A omului disponibil, dornic de comuniune, compătimitor și sensibil.
Azi trăim într-o lume a oamenilor închiși în confortul unui apartament izlolat fonic și social.
Și e trist că pentru cei mai mulți dintre noi, iarna e frumoasă doar din spatele unui geam încălzit.
”Lectorul universitar dr.
Anișoara Pavelea, care are câte un doctorat în sociologie și psihologie, atrage atenția că „însingurarea se poate croniciza in timp, ducând la efecte negative in plan mental, accentuând depresia si anxietatea in special in rândul adulților emergenti.
Utilizarea excesivă a comunicării online si disponibilitatea scăzută de a socializa direct pot contribui la apariția si menținerea in timp a sentimentului de singurătate.
”Iată câteva motive ca să participați la această dezbatere-eveniment, care se va desfășura în ziua de vineri, 5 iunie 2024, de la ora 19, la Casino-ul din Parcul Mare.
Intrarea va fi liberă!„Berăria Culturală” este un proiect al Fundației Armonia realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj Napoca, precum şi cu sprijinul Consiliul Judetean Cluj.
Eveniment cultural susținut de către Eco Garden Construct.
Sponsori Spirituali: Cărțile Poveștile Minunate ale României și Modernizarea României.
1875-1938.
Oameni, Idei, Acte și Fapte.
Parteneri: Visit Cluj, Casino Centrul de Cultura Urbana, Cinema Teatru Florin Piersic, PMA Invest și Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial.
Copyright 2021 monitorulcj.
ro