Un accident rutier a avut loc, miercuri, la intrare în municipiul Gherla.
Trei persoane, printre care un copil de patru ani, au fost rănite.
Victimele au primit asistență medicală la fața locului și au fost apoi transportate la spital.
„Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla și a Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit în această după amiază la un accident rutier petrecut la intrare în municipiul Gherla.
La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, unde au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, fără ocupanți în acesta.
Trei persoane, dintre care un copil de 4 ani, au primit asistență medicală la fața locului, fiind apoi transportați la spital.
Conform primelor evaluări aceștia erau în stare de conștiență și erau cooperanți”, a transmis ISU Cluj.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro