Guvernul nicaraguan a anunţat duminică că a eliberat doi episcopi catolici, printre care monseniorul Rolando Alvarez, foarte critic la adresa preşedintelui Daniel Ortega, 13 preoţi şi trei seminarişti, şi i-a trimis la Roma, relatează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.
Rolando Alvarez, 57 de ani, a fost arestat în august 2022 şi condamnat în februarie 2023 la 26 de ani de închisoare.
În octombrie, cu ocazia eliberării şi trimiterii la Vatican a altor 12 preoţi catolici, el a spus că preferă să rămână în închisoare decât exilul, în timp ce Statele Unite şi diverse organizaţii internaţionale pentru apărarea drepturilor omului au cerut eliberarea lui.
Printre persoanele eliberate se numără şi episcopul Isidoro Mora şi alţi 13 preoţi arestaţi la sfârşitul lui decembrie, potrivit presei nicaraguane şi opozanţilor în exil.
La începutul lui ianuarie, papa Francisc, care a descris guvernul Ortega drept o „dictatură ordinară”, a spus că urmăreşte „cu profundă îngrijorare” soarta acestor preoţi arestaţi în preajma Crăciunului.Preşedinţia nicaraguană a indicat într-un comunicat că clericii eliberaţi „au fost deja primiţi de autorităţile Vaticanului, în conformitate cu acordurile de bună-credinţă şi bunăvoinţă, care caută să promoveze înţelegerea şi îmbunătăţirea comunicării dintre Sfântul Scaun şi Nicaragua, pentru pace şi bine”.Ziare nicaraguane, precum La Prensa, El Confidencial şi 100%Noticias, ale căror redacţii lucrează în exil din Costa Rica, au raportat că avionul a sosit la Roma.
Informaţie confirmată pentru AFP de Grupul de reflecţie al foştilor prizonieri politici (GREXCR), cu sediul în San José.
Episcopul auxiliar de Managua Silvio Baez, exilat în Statele Unite, a declarat într-un mesaj reprodus pe reţelele sociale că clericii „au fost primiţi de Sfântul Scaun”.
„Vă invit pe toţi să-i mulţumim papei Francisc (…) pentru eficienţa diplomaţiei Vaticanului”, a afirmat Silvio Baez în timpul slujbei de duminică.
Relaţiile dintre Vatican şi guvernul nicaraguan s-au deteriorat în cursul protestelor din 2018 marcate de ciocniri între opoziţie şi partizanii puterii.
Peste 300 de persoane au murit în timpul acestei violenţe, potrivit ONU.
Guvernul de la Managua consideră manifestaţii ca o tentativă de lovitură de stat susţinută de Washington, în timp ce Statele Unite, Uniunea Europeană şi organizaţiile internaţionale l-au acuzat de represiune politică.
Statele Unite şi UE au impus sancţiuni împotriva guvernului de la Managua și a mai multor persoane apropiate de el și de președinția lui Ortega.
Potrivit avocatei Martha Molina, exilată în Statele Unite, din 2018, în total 176 de preoţi şi clerici au fost expulzaţi ori au primit interdicţia de a intra în Nicaragua, unde aproape jumătate din cei 6,3 milioane de locuitori sunt catolici.